Activitatea Secției Chirurgie Generală din cadrul Spitalului Slatina a fost suspendată, după ce 12 cadre medicale, printre care un medic, au fost testate pozitiv cu noul coronavirus, în ultima săptămână.
Astfel, Chirurgia va funcționa doar cu gărzile care vor trata urgențele majore, având în vedere că este cea mai mare secție de chirurgie din județ, potrivit Gazeta Nouă.
„Am solicitat DSP Olt suspendarea activității secției de chirurgie generală, cu excepția gărzilor care să trateze urgențele majore, ca urmare a pozitivării în ultimele șapte zile a 12 angajați ai secției chirurgie generala. 10 angajați sunt asimptomatici și au fost testați ca urmare a contactului direct în ultimele două săptămâni cu patru pacienți ai secției chirurgie generală, testați pozitiv în programul de screening al SJU Slatina, chiar dacă erau asimptomatici”, a declarat managerul Spitalului Slatina, Cătălin Rotea.
Potrivit acestuia, în prezent, toți pacienții internați pe secție au fost testați negativ.