În prima fază vor fi disponibile 100 din cele 500 de paturi, tocmai pentru a-i putea trata pe pacienții infectați cu noul coronavirsu. Potrivit edilului general, medicii care vor activa în noul spital modular provin de la Spitalul "Victor Babeș", iar personalul mediu și auxiliar va fi solicitat de la celelalte spitale din subordinea Primăriei Capitalei.
"În zilele următoare se vor încheia contracte pentru curățenie, deșeuri biologice și catering. Spitalul se va deschide imediat după obținerea avizului DSP București. Menționez că ASSMB a solicitat Direcției de Sănătate Publică încă de acum două luni asistență de specialitate, potrivit legii, pentru a putea pune în funcțiune cât mai rapid acest spital", a afirmat Firea.
În paralel, a precizat primarul general, alte spitale își vor relua, treptat, funcționarea normală.
"Până acum, cât timp Spitalul Colentina a fost spital suport COVID, unitatea medicală a pus la dispoziție 31 paturi ATI, 14 dintre acestea fiind ocupate și acum. După reintrarea Spitalului Colentina în circuitul medical normal, unde sunt tratați pacienți cu alte afecțiuni, această unitate medicală va suplimenta totuși secția de terapie intensivă și va pune la dispoziție 6 paturi ATI pentru pacienți COVID cu forme mai severe, la care se suprapun și alte afecțiuni. Subliniez faptul că același personal medical existent în secțiile ATI va asigura asistența medicală și pentru paturile suplimentare", a spus Firea.
Edilul s-a referit și la situația specială a spitalului "Carol Davila", unde sunt tratați pacienți cu dublă patologie, afecțiuni nefrologice și COVID. "Spitalul continuă să asigure asistența medicală permanentă, ceea ce implică eforturi considerabile ale echipei medicale, având în vedere numărul insuficient de medici ATI".