Până în acest moment, în România au fost diagnosticate cu variola maimuței 14 persoane. Nu au existat decese
Trei noi cazuri de variola maimuței au fost diagnosticate în România. Și de această dată, vorbim tot despre bărbați, pacienții având între 32 și 38 de ani.
Este vorba despre trei bărbați, doi dintre ei cu vârsta de 38 de ani și unul de 32 de ani, din București și din județul Timiș.
Starea lor de sănătate este bună și se află în izolare (doi pacienți la domiciliu și unul în spital).
Până în acest moment, în România au fost diagnosticate cu variola maimuței 14 persoane. Nu au existat decese.
Zilele trecute, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus,a avertizat în legătură cu repeziciunea cu care se răspândește virusul variolei maimuței.
Acesta a anunțat că a convocat o reuniune urgentă pentru măsurile ce trebuie luate.
"În ceea ce privește variola maimuței, continui să fiu îngrijorat de scala și de difuzarea virusului", care a provocat deja peste 6.000 de cazuri în 58 de țări, a declarat Ghebreyesus, într-o conferință de presă organizată la Geneva.
Variola maimuței este o infecție care se manifestă prin simptome de tip gripal și erupții cutanate.
Dacă nu intervind somplicații, boală se poate vindeca în general de la sine, după două-trei săptămâni.
Primul caz de variola maimuței din România a fost diagnosticat pe data de 13 iunie.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala