Opt copii cu vârste între 3 și 7 ani sunt internați la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara cu suspiciune de botulism. Potrivit medicilor, doi dintre ei au nevoie de monitorizare permanentă.
Copiii internați au vârstele cuprinse între trei și șapte ani. Pentru moment nu se cunosc cauzele care au dus la apariția acestei infecții. Direcția de Sănătate Publică (DSP) efectuează o anchetă în acest sens, relatează News.ro.
„Copiii internați au fost simptomatici. Șase dintre ei au dificultăți la înghițire și ptoză palpebrală (căderea pleoapei), iar alți doi au în plus stări de somnolență și fenomene digestive. Tuturor le-am administrat deja antitoxină botulinică și starea lor de sănătate s-a îmbunătățit considerabil. Vor mai rămâne câteva zile în spital pentru supraveghere. Unul dintre copii, un băiețel, a fost internat inițial la Spitalul de Copii Louis Țurcanu, în Secția de Terapie Intensivă, dar am decis să îl transferăm la noi, iar acum este într-o stare mult mai bună. Deocamdată, nu știm care a fost cauza infecției”, spune asist. univ. dr. Adelina Marinescu - medic specialist boli infecțioase în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Timișoara.
Tratamentul precoce este esențial în gestionarea botulismului.
„Au fost prelevate probe de la toți copiii și transmise la DSP, iar de acolo, mai departe, la Institutul Cantacuzino din București. Am și început să administrăm tratamentul. Am avut noi, în spital, câteva flacoane. Apoi, cu ajutorul Centrului Național de Control pentru Boli Transmisibile, am obținut alte doze, de la Drobeta Turnu Severin și Sibiu. Și mai avem în așteptare câteva doze pregătite să fie transferate în orice moment de la Târgu Mureș la Timișoara. Vreau să le mulțumesc colegilor de la DSP și de la unitățile care ne-au ajutat și ne-au trimis antitoxina botulinică, care neutralizează efectele bolii. Este pentru a două oară în mai puțin de 6 luni când ne luptăm cu o asemenea boală la Timișoara”, a declarat prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara.
Botulismul este o intoxicație severă cauzată de toxina botulinică produsă de bacteriile Clostridium botulinum. Această toxină poate afecta sistemul nervos, provocând paralizie musculară și, în cazuri extreme, punând în pericol viața pacientului.
Printre simptomele ce pot apărea se numără: slăbiciune musculară, dificultăți de respirație, vedere încețoșată, dificultăți în înghițire, fenomene digestive și chiar paralizie.
Bacteria care produce boala nu se dezvoltă decât în condiții de anaerobioză din alimente (în absența oxigenului), se precizează într-un comunicat de presă, remis luni, al Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara.
Sursa: Realitatea de Timis