Alexandru Rafila a anunțat, vineri, că, pentru prima dată, pacienții cu boli cronice din România beneficiază de vaccinare gratuită.
Alexandru Rafila a anunțat, vineri, că, pentru prima dată, pacienții cu boli cronice din România beneficiază de vaccinare gratuită. Decizia ministrului Sănătății de a propune compensarea integrală a vaccinurilor necesare pacienților cu boli cronice a fost aprobată de către Guvern, a adăugat el.
„Pentru prima dată, pacienții cu boli cronice din România beneficiază de vaccinare gratuită! Decizia Ministrului Sănătății de a propune compensarea integrală a vaccinurilor necesare pacienților cu boli cronice a fost aprobată de Guvernul României.
Vaccinarea protejează deopotrivă copiii și adulții, ceea ce este esențial, mai ales pentru pacienții cu boli cronice”, a scris Alexandru Rafila, vineri pe Facebook.
El a mulțumit Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice și tuturor profesioniștilor din sănătate care au lucrat pentru realizarea acestui proiect, scrie Digi24.
De asemenea, joi, ministrul Rafila a anunțat că, începând din 1 decembrie, femeile cu vârsta între 19 și 45 de ani vor putea procura vaccinul HPV prin prescripții de la medicul de familie, cu reducere de 50%.
„Ne preocupă sănătatea femeilor, le protejăm, iar cancerul de col uterin poate fi prevenit în totalitate. Încurajăm femeile să se vaccineze, iar mamele să își protejeze copiii cu vârsta între 11 și 18 ani”, a mai transmis ministrul.
Sursa: Newsinn