Oamenii de știință încearcă acum să stabilească dacă sindromul este sau nu asociat noului coronavirus
Medicii din Franța și nordul Italiei, una dintre zonele cele mai afectate de noul coronavirus, au raportat creșteri ale cazurilor unui sindrom inflamator rar la copii mici, ce prezintă similitudini cu cel raportat în Statele Unite, Marea Britanie și Spania, se arată într-un articol publicat, miercuri seara, în jurnalul științific The Lancet și citat de Agerpres.
Potrivit articolului, sindromul inflamator pediatric multi-sistem (MIS-C), posibil asociat cu COVID-19, prezintă simptome similare șocului toxic și bolii Kawasaki, printre acestea numărându-se febră, erupțiile cutanate, inflamația glandelor și, în cazuri severe, inflamații la nivelul inimii.
Raportările cazurilor au stârnit temeri potrivit cărora SARS-CoV-2, boală cauzată de noul coronavirus, ar putea reprezenta un risc mai mare pentru copii decât fusese estimat inițial.
După cum se știe deja, până în prezent, SARS-CoV-2 a avut cel mai mare impact asupra vârstnicilor și a persoanelor cu boli cronice.
Guvernatorul statului american New York, Andrew Cuomo, a anunțat miercuri că sunt în curs de investigare aproximativ 102 cazuri raportate la nivel statal ale unor copii diagnosticați cu un sindrom inflamator rar, posibil asociat COVID-19.
Situația este cu atât mai îngrijorătoare, cu cât un copil de 5 ani din orașul New York, unul de 7 ani din Westchester County și un adolescent din Suffolk County au murit din cauza acestui sindrom, ale cărui simptome includ febră persistentă, dureri abdominale, înroșirea severă a ochilor și erupții cutanate.
Potrivit lui Andrew Cuomo, alte 14 state - California, Connecticut, Delaware, Georgia, Illinois, Kentucky, Louisiana, Massachusetts, Mississippi, New Jersey, Ohio, Pennsylvania, Utah și Washington - dar și cinci țări europene au raportat astfel de cazuri.
La Bergamo, Italia, în perioada 18 februarie - 20 aprilie, în Spitalul Papa Giovanni XXIII au fost internați zece copii cu acest sindrom, dintre care opt au prezentat rezultate pozitive la testul pentru anticorpi de coronavirus.
Cercetătorii francezi au raportat și ei simptome asemănătoare bolii Kawasaki la 17 copii internați într-un spital din Paris între 27 aprilie și 7 mai, în timp ce într-o perioadă de două săptămâni s-ar fi așteptat, în medie, la un singur astfel de caz.
Oamenii de știință încearcă acum să stabilească dacă sindromul este sau nu asociat noului coronavirus. Cum cercetările sunt abia la început, părerile sunt momentan împărțite, existând cercetători care susțin că familia din acre provine coronavirusul ar putea declanșa boala Kawasaki.
Din câte s-a observat până în prezent, simptomele la copii sunt însă total diferite de cele ale adulților cu COVID-19, la care boala este mai mult o problemă respiratorie.