INSTITUTUL 'MARIUS NASTA' ARE UN NOU COMPUTER TOMOGRAF PERFORMANT

INSTITUTUL 'MARIUS NASTA' ARE UN NOU COMPUTER TOMOGRAF PERFORMANT
Finanţarea aparatului a fost asigurată de Ministerul Sănătăţii
Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" are un nou computer tomograf performant, a anunţat joi managerul unităţii medicale, Beatrice Mahler.
"Echipamentul de Computer Tomograf cu 384 secţiuni reconstruite a ajuns aseară în institut, are un sistem de intervenţii ghidate dedicat radiologiei intervenţionale, cu soft de inteligenţă artificială (AI) ce detectează, printre altele, nodulii pulmonari solizi în timpul revizualizării examinărilor CT ale toracelui, cu aplicaţii dedicate pentru a accelera fluxul de lucru în situaţii de urgenţă", a afirmat medicul.
Rezoluţia înaltă va permite diagnosticul patologiei interstiţiale, Institutul "Marius Nasta" fiind unul din puţinele centre din România unde acest diagnostic este posibil.
Aparatul CT va fi utilizat în noul compartiment de radiologie intervenţională din institut, unde se va efectua biopsie pulmonară sub ghidaj CT al nodulilor pulmonari suspecţi, evitând astfel o intervenţie chirurgicală toracică cu scop diagnostic.
"Aceasta investiţie reprezintă un pas important de care pacienţii cu suspiciune de cancer pulmonar sau cei cu suspiciune de fibroză pulmonară au nevoie, pentru a reduce timpii de aşteptare în vederea diagnosticului. Dotarea institutului cu acest aparat permite realizarea unui pas semnificativ în dezvoltarea de noi metode de abordare a diagnosticului în cancerul pulmonar", a declarat Beatrice Mahler.
Finanţarea aparatului a fost asigurată de Ministerul Sănătăţii.
Acesta este cel de-al doilea Computer Tomograf - CT din Institutul "Marius Nasta" şi va fi funcţional după instalarea acesteia şi obţinerea avizului CNCAN - Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare
AGERPRES
Citește și:
- 17:04 - Ministrul Sănătății anunță controale fără precedent
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 12:31 - Ministerul Sănătății pregăteşte liberalizarea sistemului de asigurări de sănătate
- 07:22 - Ce analize și consultații gratuite pot fi făcute fără asigurare de sănătate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Medicala și pe Google News












