Actualitate· 6 min citire

Guvernul va aproba Strategia națională de sănătate pentru perioada 2023-2030

Guvernul va aproba Strategia naţională de sănătate pentru perioada 2023-2030

Guvernul va aproba Strategia naţională de sănătate pentru perioada 2023-2030

Realitatea Medicala
Scris de Realitatea Medicala Publicat: 20 oct. 2023, 08:25

Executivul va aproba  Strategia națională de sănătate pentru perioada 2023-2030

În ședința de guvern de astăzi, Executivul va aproba  Strategia națională de sănătate pentru perioada 2023-2030. 

„Prin Strategia Naționale de Sănătate 2023 - 2030 se urmărește dezvoltarea unui sistem național de sănătate publică sustenabil, rezilient și performant, acesta reprezentând un element esențial pentru sănătatea și bunăstarea cetățenilor. Tranziția prelungită marcată de reforme multiple ale acestuia și provocarea pandemiei de COVID-19 evidențiază capacitatea suboptimală a sistemului de sănătate publică de a răspunde nevoilor și așteptărilor cetățenilor și profesioniștilor din sănătate. În acest sens, Strategia Națională de Sănătate propune direcții de acțiune și măsuri care redefinesc rolul sistemului de sănătate publică având în vedere consolidarea pe termen lung a intervențiilor esențiale de sănătate publică", se arată în nota de fundamentare a proiectului.

De asemenea, conform Strategiei propuse, se vor dezvolta serviciile de sănătate integrate la nivelul comunităților astfel încât sănătatea să poată fi abordată în mod comprehensiv pe mai mulți determinanți: sanitari, educaționali și sociali.

"O atenție specială va fi acordată populațiilor vulnerabile și la risc (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități etc.), precum și populației rroma, acolo unde aceasta există. Aceste servicii vor fi dezvoltate de către autoritățile locale cu sprijin financiar, logistic și informațional de la nivel central. Viziunea pe termen mediu și lung este ca aceste centre de medicină comunitară integrate să constituie un model de practică sustenabilă și generalizată în comunitățile din România", conform documentului.

De asemenea, Strategia propune direcții de acțiune și măsuri care să conducă la dezvoltarea unui cadru multidisciplinar de evaluare a tehnologiilor medicale, care să sprijine Ministerul Sănătății și alte autorități publice responsabile în a lua decizii bazate pe dovezi cu privire la intervențiile prioritare în sistemul de sănătate, conținutul practicii medicale și rambursarea din fonduri publice a tehnologiilor medicale.

Executivul va aproba, tot prin hotărâre, Strategia națională de vaccinare în România pentru perioada 2023 - 2030.

"Prin implementarea prezentei strategii se urmărește consolidarea capacității naționale de a contribui la progresul în atingerea obiectivelor globale de imunizare, ca parte din Agenda de Imunizare 2030, din Agenda Europeană de Imunizare 2030 și din obiectivele de dezvoltare durabilă ale Națiunilor Unite. Totodată, acțiunile pe plan național vor avea în vedere stimularea progresului către accesul universal la servicii de sănătate, în particular pentru vaccinare. Strategia va avea ca efect consolidarea capacității tuturor sectoarelor implicate în atingerea obiectivelor de imunizare, îmbunătățirea cooperării între sectoare astfel încât să se asigure următoarele rezultate până în anul 2030: o acoperire vaccinală optimă pentru toate vaccinurile incluse în programul național de vaccinare; creșterea accesului și a acoperirii vaccinale de-a lungul vieții, pentru persoanele aflate la risc de a contracta boli prevenibile prin vaccinare; menținerea statutului de țară care a eliminat rubeola endemică; menținerea statutului de țară care a eliminat poliomielita; eliminarea și menținerea eliminării rujeolei endemice; prevenirea infecției rubeolice congenitale/sindromului rubeolic congenital", se argumentează în nota de fundamentare a proiectului.

Va fi aprobată, printr-o altă hotărâre, Strategia națională pentru prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale și combaterea fenomenului de rezistență la antimicrobiene în România pentru perioada 2023-2030.

Guvernul va adopta, prin hotărâre, alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru finanțarea cheltuielilor unităților sanitare cu paturi.

Astfel, se propune alocarea sumei de 200.000.000 de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, prin suplimentarea transferurilor de echilibrare prevăzute în bugetul Ministerului Sănătății, reprezentând credite de angajament și credite bugetare, pentru acoperirea cheltuielilor unităților sanitare cu paturi.

În domeniul Sănătății va fi aprobat și un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea și completarea altor acte normative în domeniul sănătății.

"Prin proiectul de act normativ se asigură concordanța dispozițiilor Titlului II din Legea nr. 95/2006 referitoare la modalitatea de reglementare a procesului de contractare și de derulare a relațiilor contractuale cu casele de asigurări de sănătate pentru programele naționale de sănătate curative, astfel încât să fie cuprinși și furnizorii de servicii conexe actului medical pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist. În caz contrar, casele de asigurări de sănătate sunt în imposibilitatea de a încheia contracte cu furnizorii de servicii conexe actului medical pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist, pentru asigurarea implementării Subprogramului național de servicii conexe acordate persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist", se arată în nota de fundamentare.

Printr-un proiect de ordonanță de urgență va fi modificată și completată OUG nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul nedidactic din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile.

În ședința Executivului se vor aproba și lista unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor și a unităților-pilot în care se implementează Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 450 de unități de învățământ preuniversitar de stat, precum și alocarea Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului a unei sume în vederea finanțării programului.

Se va aproba și declanșarea exproprierilor imobilelor situate pe amplasamentul proiectului de interes național "Reabilitarea liniei feroviare Craiova - Drobeta-Turnu Severin - Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est - Mediteranean", aflate pe raza unităților administrativ-teritoriale: Craiova, Ișalnița, Almăj, Coțofenii din Față, Brădești și Filiași - județul Dolj; Butoiești, Stângăceaua, Strehaia, Voloiac, Tâmna, Prunișor, Hușnicioara, Șimian, Drobeta-Turnu Severin și Orșova - județul Mehedinți; Topleț, Băile Herculane, Mehadia, Iablanița, Cornea, Domașnea, Luncavița, Teregova, Armeniș, Slatina-Timiș, Bucoșnița, Buchin și Caransebeș - județul Caraș-Severin.

Suma propusă pentru acordarea despăgubirilor este 9.703.316,89 de lei pentru un număr total de 1.286 imobile.

Printr-o serie de alte hotărâri, Guvernul va suplimenta din Fondul de rezervă bugetele mai multor ministere: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne.

Vor fi suplimentate din același Fond bugetele Societății Române de Radiodifuziune, Camerei Deputaților, Secretariatului General al Guvernului, Serviciului Român de Informații pe anul 2023.

Prin memorandumuri se va decide și modificarea limitelor de credite bugetare și de angajament aprobate pentru luna octombrie 2023 în cazul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, FNUASS, SGG, și a ministerelor Educației, Afacerilor Interne și cel al Justiției.

Va fi aprobat și un memoradum privind aprobarea organizării de concursuri pentru ocuparea a 50 de posturi vacante din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism.



Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Medicala și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate