Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că mai sunt câteva lucruri de armonizat în privința legii pensiilor speciale
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că mai sunt câteva lucruri de armonizat în privința legii pensiilor speciale și a precizat că marți va fi o ultimă discuție cu Comisia Europeană pe acest subiect.
Budăi a mai declarat că în privința acestui act normativ Comisia Europeană recunoaște că s-au făcut lucruri bune.
Marius Budăi a fost întrebat luni, la Prima News, dacă până la 1 iulie va fi adoptată în Parlament legea pensiilor speciale.
“Cu siguranță trebuie să reușim. Mai avem câteva lucruri de armonizat. Tot weekendul am ținut legătura cu Comisia Europeană. Mâine vom mai avea o ultimă discuție, după care știm exact ce avem de făcut. Important este că ceea ce s-a lucrat acum la Camera Deputaților, cu ceea ce s-a lucrat la Senat și cu corpul legii trimise de Guvern, toate împreună duc spre o reformă în care Comisia recunoaște că s-au făcut lucruri bune, mai sunt trei mici ajustări care trebuie realizate. Mâine vor fi gata și acele trei ajustări. Vorbim de impozitare pe un prag mai mic. Până acum s-a propus un impozit de 30% ce depășește salariul mediu brut pe economie cunoscut și utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Ultima variantă este cu 15%, dar cu un prag mai coborât și anume la salariul mediu net, nu brut”, a explicat ministrul Muncii.
El a precizat și care sunt alte lucruri care trebuie armonizate.
“Mai este un aspect legat de anumite salarii care se dădeau funcționarilor publici și parlamentari la data pensionării – dispar și acelea. Și încă o intrare etapizată în vigoare asupra a ceea ce înseamnă perioada de activitate, raportarea la o anumită perioadă de activitate s-au solicitat încă câte o lună în plus la fiecare șase luni din primii cinci ani. Sunt lucruri minore care arată că ceea ce s-a întâmplat până acum sunt aspecte pozitive și considerate pozitive de Comisie”, a completat Marius Budăi.