Consumul alimentelor din care au fost prelevate a fost interzis până la sosirea rezultatelor analizelor de laborator
Tot mai multe infectări cu botulism la noi în tara. Trei cazuri au fost confirmate la Olt. Ultimul confirmat este un bărbat de 39 de ani. A mâncat carne de la garniță, insuficient preparată termic, le-a spus pacientul medicului.
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, cu suspiciune de botulism, a fost internat, luni, la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde i-a fost administrat ser antibotulinic, au informat, marți, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt.
"În cursul zilei de 14.noiembrie 2022, un pacient în vârstă de 39 ani se prezintă în serviciile de specialitate ale Spitalului Județean de Urgență Slatina acuzând cefalee, diplopie, durere ochi drept și regiunea adiacentă. În urma examenului neurologic și oftalmologic (pacient conștient, cooperant, diplopie bioculară la privirea frontal și bilaterală, disfonie; ptoza palpebrală la ambii ochi), medicul infecționist a anunțat telefonic suspiciunea de botulism Serviciului de Control în Sănătate Publică și Compartimentul Epidemiologie, ocazie cu care se stabilește și recoltarea probei de ser, în vederea determinării toxinei botulinice la Institutul Cantacuzino București", a precizat DSP Olt.
Totodată, au fost prelevate probe și din alimente consumate de bărbat la domiciliu, soția pacientului afirmând că el a consumat în seara zilei de 13 noiembrie carne de porc "la garniță" preparată în decembrie 2021.
"Din informațiile preliminare obținute de la aparținători (soție) s-a constatat că în seara zilei anterioare a consumat și carne de porc la garniță (carne sărată și topită în untură în luna decembrie 2021), motiv pentru care s-au prelevat și probe din alimentele consumate în ultimele 24 ore, de la adresa de domiciliu. În după - amiaza zilei de 14.11.2022 probele au fost trimise la Institutul Cantacuzino București (probe în lucru)", se mai arată în informarea DSP Olt.
Consumul alimentelor din care au fost prelevate a fost interzis până la sosirea rezultatelor analizelor de laborator.
Pacientului i-au fost administrate în cursul nopții de luni spre marți fiole de antitoxină botulinică, fără incidente. Fiolele de antitoxină botulinică au fost trimise la Spitalul Județean de Urgență Slatina de la Spitalul Victor Babeș Timișoara.
Acesta este al treilea caz de suspiciune de botulism înregistrat în județul Olt în anul în curs, în cele două cazuri precedente (un bărbat care a decedat în luna septembrie și un bărbat de 68 de ani internat în prezent în stare gravă la Slatina) diagnosticul pus de medici fiind confirmat de rezultatul analizelor de laborator. Diagnosticul pacientului în vârstă de 68 de ani a fost confirmat în urma analizelor de laborator luni 14, noiembrie, după ce el s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în urmă cu o săptămână și acum se află la Terapie Intensivă.