Organizația Mondială a Sănătății a emis o avertizare globală privind trei siropuri de tuse fabricate în India, după ce acestea au fost asociate cu moartea a 22 de copii cu vârste sub cinci ani, în districtul Chhindwara, statul Madhya Pradesh.
Cele trei produse – COLDRIF, Respifresh TR și ReLife – au fost realizate de companiile Sresan Pharmaceutical, Rednex Pharmaceuticals și Shape Pharma. Testele au arătat că medicamentele conțineau dietilen glicol toxic în cantități de aproape 500 de ori mai mari decât limita admisă, substanță extrem de periculoasă pentru sănătate.
OMS a precizat că aceste siropuri pot provoca boli grave și chiar moarte, solicitând autorităților sanitare din întreaga lume să raporteze imediat dacă produsele sunt identificate pe piețele lor.
Autoritatea Centrală pentru Controlul Standardelor în Domeniul Medicamentelor din India (CDSCO) a transmis că niciunul dintre medicamentele contaminate nu a fost exportat oficial și nu există dovezi de export ilegal.
Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite (FDA) a confirmat, la rândul său, că aceste siropuri nu au fost expediate pe teritoriul american. OMS continuă investigațiile și cere măsuri urgente pentru a preveni răspândirea medicamentelor toxice.





















