Ambrozia a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai mari factori declanșatori ai alergiilor sezoniere, afectând mii de persoane în fiecare vară și toamnă. Primul pas pentru confirmarea unei alergii rămâne consultul la medicul alergolog, singurul care poate pune diagnosticul corect și recomanda tratamentul potrivit.

Polenul de ambrozie, extrem de alergen, provoacă reacții chiar și la persoane fără antecedente alergice. În multe cazuri, simptomele sunt confundate cu o răceală obișnuită sau cu o viroză respiratorie, ceea ce duce la întârzierea diagnosticului și agravarea stării de sănătate.

Potrivit specialiștilor, polenul atinge concentrații maxime în aer în lunile august și septembrie, putând persista până la sfârșitul lui octombrie. Cele mai expuse zone sunt terenurile neîngrijite, câmpurile agricole, marginile drumurilor și terenurile virane din apropierea localităților.

Cum se manifestă alergia la ambrozie

Alergia se manifestă prin strănut repetat, nas înfundat sau secreții abundente, ochi roșii și lăcrimoși, senzații de mâncărime la nivelul nasului, gâtului și urechilor, tuse seacă și dificultăți de respirație, simptome ce pot agrava astmul. În cazurile severe, apar oboseala accentuată, tulburările de somn și scăderea capacității de concentrare.

Un semn distinctiv este faptul că manifestările apar anual, în aceeași perioadă, și persistă pe toată durata expunerii la polen. Spre deosebire de răcelile de sezon, acestea nu se ameliorează spontan după câteva zile.

Medicii recomandă persoanelor care prezintă astfel de simptome să se adreseze rapid unui specialist pentru stabilirea unui diagnostic corect și pentru a preveni complicațiile.

Sursa: Realitatea Medicala