Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că o echipă de medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti a realizat, sâmbătă, prima prelevare de organe de la o tânără de 17 ani care a intrat în moarte cerebrală în urma unui stop cardiorespirator.

„Echipa de la secţia ATI a Spitalului <<Grigore Alexandrescu>> (…) a transformat durerea unei familii într-o speranţă imensă pentru alţi români. Vârsta tânără a donatoarei a permis împărţirea grefei hepatice (split liver), (…) astfel încât să poată fi transplantată la doi pacienţi – un pacient pediatric şi o femeie adult”, arată Agenţia Naţională de Transplant, într-o postare pe Facebook.

O parte din ficatul donatoarei a fost transplantat unui copil în vârstă de 5 ani suferind de ciroză biliară la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. precizează Agerpres.

A doua parte a grefei a fost transplantată unei femei de 48 de ani la Institutul Clinic Fundeni.

Totodată, cei doi rinichi prelevaţi au salvat doi pacienţi prin transplant, o pacientă de 28 de ani şi un pacient de 33 de ani, la Institutul Clinic Fundeni.