Direcția de Sănătate Publică (DSP) Arad a confirmat că un elev dintr-un liceu s-a îmbolnăvit de scabie, însă sursele spun, că în realitatea vorbim de mult mai multe cazuri, însă unii dintre bolnavi ar fi primit diagnosticul de dermatită.
În mod normal raportarea cazurilor trebuie făcută de medicul școlii. Zvonurile despre răspândirea scabiei în unele licee și săli de sport au început să apară încă de acum două săptămâni.
Ce este scabia
Scabia (râia) este o boală de piele frecventă, care se manifestă prin prurit (mâncărime) şi este cauzată de un parazit numit Sarcoptes scabiei. Aceasta poate afecta persoanele de orice vârstă, dar se întâlneşte mai frecvent la tineri. Boala se întâlneşte mai des la persoanele din colectivităţi şi din familiile defavorizate.
Paraziţii care cauzează această afecţiune se transmit, de obicei, prin contactul prelungit cu pielea persoanelor care au deja scabie şi doar foarte rar prin intermediul obiectelor, cum ar fi hainele sau aşternutul. Murdăria nu este implicată în transmiterea scabiei, iar animalele nu contribuie la răspândirea acestei boli.
Aceşti paraziţi (acarieni) se localizează mai ales la nivelul pielii de pe feţele laterale ale degetelor, pe mâini şi în jurul încheieturii gleznelor şi picioarelor. Chiar sub suprafaţa pielii, femelele adulte de Sarcoptes scabiei sapă galerii pentru a depune ouăle.
Sursa: Realitatea Medicala