Aproape jumătate din cele peste 10 milioane de apeluri la 112 de anul trecut nu au fost urgenţe, arată datele oficiale ale Serviciului de Telecomunicații Speciale – STS. Oficialii instituției îi atenționează pe români că ar trebui să dea dovadă de mai mult spirit civic, dar și de discernământ, atunci când apelează Serviciul de Urgențe 112.
„În continuare, în România, este un număr foarte ridicat de apeluri non-urgente. Oamenii sună pentru alte motive decât pentru cele care sunt în competenţa Serviciului de Urgenţă 112. Anul trecut au fost peste 10 milioane de apeluri la 112, însă aproape jumătate dintre acestea nu au fost urgenţe. Oamenii au sunat pentru diferite motive. De cele mai multe ori sună să solicite informaţii, sună pentru că ei cunosc că la 112 este cineva care le răspunde şi, până la urmă, vorbeşte cu ei”, a arătat purtătorul de cuvânt al STS, Cătălin Chirca, potrivit Agerpres.
De ce sună la 112 oamenii care nu au urgențe
Acesta a precizat că, de cele mai multe ori, cei care sună la 112 solicită informaţii privind traficul rutier.
„Sunt persoane care trebuie să ajungă urgent la aeroport. Traficul este blocat, pentru ei reprezintă ceva urgent, pentru că ei vor pierde avionul. Nu este de competenţa Serviciului de Urgenţă 112.
La fel, sunt persoane care au probleme cu electricitatea acasă şi pentru ei local poate reprezenta o situaţie de criză sau o situaţie deosebită. Însă 112 nu poate interveni pentru a le repune sistemul de electricitate în funcţiune.
De asemenea, sunt şi alte persoane care sună la 112, pentru a adresa injurii operatorilor. Există şi o astfel de categorie. Însă cel mai important este să ne adresăm persoanelor care sunt de bună credinţă şi care trebuie să înţeleagă să apeleze 112 doar atunci când este necesar. Pentru ca acolo să intervină un echipaj de la Ambulanţă, de la Poliţie, de la Jandarmerie, de la Pompieri sau de la Salvamont”, a spus Cătălin Chirca.
Campanie privind apelarea responsabilă a Serviciului de Urgenţă 112
Prezent online la şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului, Cătălin Chirca a prezentat o solicitare a STS referitoare la campania de conştientizare a publicului privind apelarea responsabilă a Serviciului de Urgenţă 112.
Campania ar urma să se desfăşoare în următoarele şase luni.
„De douăzeci de ani numărul 112 funcţionează în România. Răspundem la urgenţe în fiecare minut, oră de oră. Cu toţii putem să ne asigurăm că serviciile de urgenţă sunt disponibile şi eficiente în caz de pericol.
Peste 10 milioane de apeluri ajung la 112 în fiecare an. Aproape jumătate nu reprezintă urgenţe. Aşa că, dacă nu e urgenţă, mai gândeşte-te! Sună responsabil la 112. O campanie a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale”, se arată în textul apelului STS.
Cătălin Chirca a subliniat că o astfel de iniţiativă ar putea să ajute serviciul 112, reducând timpul în care se procesează un apel urgent şi care trebuie să ajungă la agenţiile specializate.
„Toate aceste apeluri nu pleacă mai departe, ca să nu încărcăm agenţiile specializate şi să putem să le degrevăm de o astfel de presiune a unor apeluri non-urgente. Tocmai de aceea, aceste clipuri ar trebui să trezească un sentiment de conştientizare în fiecare dintre noi”, a subliniat reprezentantul STS.
Sursa: Realitatea Medicala