Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi despre cazurile de rujeolă că nu s-a terminat transmiterea, iar cohorta de copii nevaccinați rămâne consistentă, chiar dacă, în urma campaniilor desfăşurate, sunt câteva zeci de mii de copii care au fost recuperaţi la vaccinare în această perioadă.

”Pe măsură ce numărul de persoane, cohorta de copii nevaccinaţi este consistentă, şi transmiterea în comunitate continuă. Nu s-a terminat transmiterea, chiar dacă, în urma campaniilor desfăşurate, sunt câteva zeci de mii de copii care au fost recuperaţi la vaccinare în această perioadă. Sunt trei decese, ăsta este adevărul”, a spus ministrul Sănătăţii.

Rafila a precizat că nu este vorba doar de prevenirea rujeolei, pentru că vaccinul care se administrează previne trei boli: rujeolă, rubeolă şi oreion.

”Prevenirea acestor boli este extrem de importantă, inclusiv ţinând cont nu numai de situaţia ameninţătoare de viaţă pe care ar putea să o producă rujeola, dar şi celelalte boli, de exemplu oreionul făcut la o vârstă care depăşeşte vârsta pubertăţii poate afecta serios acei adolescenţi şi poate, dacă sunt nevaccinaţi şi se îmbolnăvesc mai târziu decât vârsta copilăriei, poate afecta şi sănătatea lor pe termen lung şi lucrul ăsta cred că trebuie cunoscut şi înţeles de toată lumea”, a completat Rafila.

 

Sursa: Newsinn