Continuă protestele la DSP-urile din țară înainte de sărbători, din cauza salariilor. După negocierile eșuate, angajații au ieșit din nou în stradă. Sindicaliștii avertizează că se poate ajunge la grevă generală și, automat, blocarea totală a activității. 

Protestul salariaților din Direcțiile de sănătate Publică din țară a intrat în cea de a 3-a săptămână. Pentru că revendicările lor nu au fost luate în seamă, astăzi ei apelează la o formă de protest neobișnuită.

De la ora 10 și 30 de minute, în toate DSP-urile din țară, protestatarii vor da citire unei scrisori adresate autorităților centrale. Aceste scrisori vor fi de asemenea trimise factorilor decizionali pentru soluționare. Protestul acestora afectează buna funcționare a unităților sanitare din țară, iar o grevă generală a acestora ar pune în pericol sănătatea a mii de oameni.

„Vă transmit acest mesaj in numele salariaților din DSP pentru a vă aduce în atenție marea nedreptate la care am fost supuși de colegii dumneavoastră, membri în Parlamentul României la data de 14 noiembrie 2023.

La acea dată, prin votul majorității colegilor dvs deputați, reprezentând cele mai mari grupuri parlamentare: PSD, PNL și USR, s-a votat excluderea noastră din categoria salariaților din sistemul public de Sănătate care să beneficieze de o reașezare salarială.
Culmea, tocmai noi care asigurăm reforma în domeniul Sănătății publice, am fost omiși de la proiectul de modificare a Legii privind reforma Sănătății!

În schimb, stabilirea salariilor functionarilor publici și a personalului contractual la nivelul aparatului central al Guvernului, colegii dvs deputați au aprobat-o pentru colegii noștri din Casele de Asigurări de Sănătate, prin adoptarea PL-x nr. 172/2023. Ca și cum doar în CAS-uri se implementează reforma în domeniul Sănătății, iar în DSP-uri nu. Ce eroare…

Personalul din DSP-uri a fost asimilat cu personalul Caselor de Asigurări de Sănătate, încă din anul 2015 până la noul act adoptat, inclusiv prin Legea nr. 250/2016. De aceea, avem rugamintea, să ne sprijiniți și să reparați această nedreptate și discriminare, la care am fost supuși.

Ca urmare solicitam aprobarea unei OUG până în data de 15 decembrie 2023 în care să fie cuprinși toți salariații din dsp-uri. Avem speranța că ne veți sprijini în demersul nostru, de aceea, vă asigurăm de considerația noastră. Vă mulțumesc anticipat!“, se arată în scrisoare.

Aceste scrisori deschise vor fi citite de salariații din toată țara în timpul protestului de astăzi și vor fi trimise către premier și către miniștrii Sănătății, Muncii și Finanțelor.

 
 

Sursa: Realitatea Medicala