Situație șocantă la Spitalul Județean Craiova! De două luni, instituția medicală a rămas fără director, iar în prezent este condusă de un asistent medical! Impasul în care se află, însă, unitatea medicală este și mai mare. Pacienții se plâng că sunt nevoiți să vină cu punga cu pastile de acasă. Medicii, revoltați si ei, i-au scris ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, însă cererea lor a rămas fără răspuns.
De două luni Spitalul Județean Craiova a rămas fără Director medical, iar atribuțiile au revenit managerului care de două săptămâni se află în concediu medical. Astfel, responsabilitatea a căzut pe umerii unui asistent medical. Din disperare, angajații unității medicale ar fi trimis o scrisoare ministrului Rafila.
Unitatea medicală se confruntă cu o lipsă acută de medicamente și materiale sanitare, motiv pentru care pacienții sunt nevoiți să vină de acasă cu punga cu pastile.
Reporter: Ce v-au spus, că nu au pansamente?
Pacient: Nu!
Reporter: V-au pus să cumpărați?
Pacient: Da! Uitați să cumpăr antibiotic, tratament.
„Atunci când am fost operat de prostată, mi-a spus: lista asta este, aduci asta, am dat plasa cu ce trebuie acolo și am intrat în operație.
Medicamentele că sunt cum sunt, trebuie să le plătim, deși plătim asigurarea de sănătate foarte mulți bani”, a povestit un pacient.
„Vorbesc de tratament, pastile, injecții și așa mai departe, la poarta spitalului există, iar în Spitalul Nr 1 din Craiova nu există”, spune un altul.
Iar problemele nu se încheie aici: din cauza protestelor de la Casa de Asigurări de Sănătate, angajații nu și-au primit salariile.
„Spitalele din România nu vor avea fonduri să vireze salariile pentru luna trecută, adică oamenii au lucrat în luna octombrie, pe 15 noiembrie ar fi trebuit să își primească banii”, a declarat Eleodor Carstoiu, lider de Sindicat.
Rămâne de văzut ce măsuri va lua Ministerul Sănătății cu privire la situația critică în care se află Spitalul Județean.
Sursa: Realitatea de Dolj