În perioada 02 – 08 octombrie s-au confirmat 9.719 cazuri noi de infectare cu COVID-19, mai puţine decât în săptămâna precedentă, când au fost peste 13.000 de cazuri, anunță Ministerul Sănătății. Potrivit celor mai noi date făcute publice de MS, din cei peste 1.200 de pacienţi internaţi în spitalele din țară, 176 sunt copii.
”În intervalul 02 – 08 octombrie 2023 au fost înregistrate 9.719 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 3.474 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, anunţă, marţi, Ministerul Sănătăţii.
Sursa citatră a precizat că, până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.478.091 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 1.08.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 317 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
”În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 în prezent este de 1.217. De asemenea, la ATI, sunt internate 75 persoane. Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 176 sunt minori, aceştia fiind internaţi în secţii”, a mai transmis ministerul.
Până astăzi, 68.409 persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat.
În intervalul 02.10.2023 (10:00) – 08.10.2023 (10:00) au fost raportate de către INSP 37 decese (22 bărbaţi şi 15 femei).
”Decesele au fost înregistrate: 1 la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 13 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 12 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Dintre pacienţii decedaţi, 36 prezentau comorbidităţi, iar 8 erau vaccinaţi”, a mai precizat Ministerul Sănătăţii.
În intervalul 02 – 08 octombrie 2023 au fost efectuate 3.800 teste RT-PCR şi 47.963 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.941.202 teste RT-PCR şi 14.169.728 teste rapide antigenice.
Sursa: Realitatea Medicala