Directoarea de la Spitalul Urziceni a fost suspendată din funcție după situația care a șocat o țară întreagă, în care o femeie a născut pe asfalt. Aceasta a declarat că nu se vede obligată să îşi dea demisia, după ce o tânără a născut pe trotuarul din faţa spitaluluil.
Daniela Ianuș – managerul Spitalului Municipal Urziceni a fost suspendată din funcție. Primarul nu a luat măsura demisiei.
PNL a exclus-o din organizația Ialomița pe Daniela Elena Ianuș – director la Spitalul din Urziceni, marți.
PNL Ialomița îi cere demisia directoarei
„Cerem public demisia doamnei director Ianuș (Daniela Elena Ianuș – n.r.) din toate funcțiile deținute, pentru modul defectuos în care a gestionat activitatea unității. De asemenea, menționăm ca doamna Ianuş şi-a pierdut calitatea de membru al PNL Ialomița. Facem un apel pentru o anchetă serioasă și aplicarea măsurilor care se impun. Avem obligația de a garanta acces liber la serviciile de sănătate din sistemul public la nivelul tuturor comunităților și tuturor cetățenilor, indiferent de etnie, probleme de săntătate, vârstă sau sex. În România anului 2023, una pentru care mulți manageri de comunități locale de bună-credință muncesc, cele întâmplate ieri la spitalul din Urziceni sunt inadmisibile. Avem datoria fermă de a corecta urgent aceste derapaje, oriunde s-ar întâmpla”, adaugă PNL Ialomița.