Grecia este devastată de cele mai mari incendii din acest sezon. În timp ce pe insula Rhodos sunt la datorie sute de pompieri să evacueze miile de turiști, în Corfu sunt anunțate mai multe incendii de vegetație. Peste 60 de focare sunt anunțate în Grecia, acolo unde sunt la datorie și 130 de pompieri români. Feriboturile sunt pline cu mașini de pompieri. În aceste momente, are loc cea mai mare misiune de salvare din istorie Greciei. Aproape 20.000 de turiști sunt evacuați în școli și săli de sport. 

Zeci de autospeciale de pompieri sunt transportate cu feribotul pe insula Rhodos, acolo unde salvatorii nu mai fac față incendiilor devastatoare. Rafalele puternice de vânt și temperaturile extreme de 45 de grade îngreunează și mai mult misiunea.

Este cea mai mare operațiune de salvare din istoria Greciei. În ajutorul salvatorilor au intervenit și pompierii români. Peste 3.000 de turiști au fost evacuați cu bărcile de salvare, în timp ce aproape 20.000 au fost duși la adăposturi în săli de sport. 

„În acest moment, suntem la stadionul Venetoklio unde sunt sute de oameni care au fost evacuați de la hotelurile lor din cauza incendiilor din Lindos și Kiotari. Aici sunt adăpostiți cei mai mulți”, spune Kritikos Giorgos, unul din turișii evacuați.

Voluntarii și autoritățile lucrează cot la cot să ajute turiștii să depășească încă o noapte pe insula devastată de incendii. 

Printre turiștii evacuați sunt și în jur de 30 de români care au ajuns în adăposturi. Sutele de pompieri urcă turiștii în bări la lumina lanternelor. 

Misiune de salvare în Grecia: 130 de pompieri români, la datorie

În Grecia sunt 130 de pompieri români. Mai multe autospeciale cu apă și spumă au trecut cu feribotul pe insula Rhodos să sară în ajutorul salvatorilor eleni. 

Insula Corfu, mistuită de flăcări. Focul uriaș se vede din Albania

Incendii uriașe sunt și în insula Corfu, o altă destinație la mare căutare. Vegetația uscată arde cu repeziciune, iar flăcările ajung și la pădurile din zona de nord-vest a insulei. Focul uriaș se vede din Albania. 

 

 

 

Câțiva turiști din Corfu au încercat să oprească răspândirea flăcările, însă efortul lor este imposibil în fața dezastrului.