Ministrul Sănătăţii – Alexandru Rafila a susținut, joi, o conferință de presă în cadrul căreia a explicat evoluția bilanţului creșterilor de cazuri cu noua gripă. Cu toate au fost îndeplinite condițiile pentru declararea epidemiei de gripă în România, autoritățile nu vor face acest lucru pentru că nu se dorește introducerea de restricții.

Alexandru Rafila a vorbit pe tema situaţiei epidemiologice la nivel naţional și a anunțat măsurile luate în urma numărului mare de cazuri de gripă.

Ministrul Sănătății va emite „o instrucțiune pentru stare de alertă epidemică” care nu aduce cu sine obligativitatea unor măsuri.

„Pot să adopt o instrucțiune în care există o stare de alertă epidemică, pentru că declararea epidemiei pe baza unui ordin de ministru e o lege din timpul pandemiei care generează automat anumite restricții.

Nu este o situație dramatică. E o situație fără precedent în această perioadă. În alți ani, în luna februarie am ajuns și la 170.000 de cazuri de infecții respiratorii.

Eu sunt un om echilibrat și încerc să găsesc cele mai bune soluții pentru sănătatea publică, dar nu vreau să ajungem la discuții legate de carantină și izolare.

Prefer recomandări decât restricții. Nu ne dorim să introducem restricții, ci să facem populația partener astfel încât să ținem sub control un fenomen natural, gripa sezonieră, care anul acesta a început mai devreme.

Am luat ca referință cele 5 sezoane anterioare pandemiei. Vârful de obicei era mai târziu, undeva în luna februarie. De data asta, avem în luna decembrie-ianuarie. Ceea ce înseamnă că sezonul gripal este mai rapid decât în alți ani. În cele două săptămâni de sărbători, Crăciun și Anul Nou, raportarea a fost mai mică, dar chiar și așa numărul cazurilor a fost mai mare decât în anii precedenți.

Este posibil ca în acest sezon vârful să fie atins până pe 10 februarie, după care va urma o scădere a cazurilor de viroze respiratorii, deci inclusiv de gripă. Durata valului este de 2-4 săptămâni.

Populația are o imunitate redusă la virusurile gripale care produc infecții respiratorii.

Având în vedere aceste considerente, avem un set de măsuri recomandate, unele pentru populația generală. Le cunoașteți din pandemie, nu sunt diferite (…) la nivelul unităților preșcolare și școlare, utilizarea măștii de protecție de către cadre didactice sau copii în anumite circumstanțe”, a spus ministrul Sănătății.

Cursurile şcolare vor fi reluate normal şi nu sunt luate în calcul suspendarea sau desfăşurarea online, a anunţat Ministerul Educaţiei.

Imagine

Imagine

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala