Angajații din sistemul sanitar protestează vineri în fața Guvernului. Federația Sanitas susține că România încalcă Legea salarizării. Oamenii din sistemul sanitar sunt nemulțuniți pentru că salariile le-au fost înghețate, iar 85.000 de salariați încă așteaptă măririle, relatează Realitatea PLUS.
Angajații din sistemul sanitar care protestează vineri spun că majorarea salariilro anunțată de Guvern nu îi mulțumește.
Federația SANITAS cere Guvernului Ciucă să respecte Legea salarizării bugetare și reclamă prevederile proiectului de O.U.G privind unele măsuri fiscal-bugetare, trimis, în regim de urgență, la avizare.
„SANITAS nu mai acceptă sacrificarea niciunui salariat, domnilor guvernanți!
Vă solicităm creșterea salariilor de bază la nivelul anului 2022 pentru toți salariații din Sănătate și Asistență Socială și raportarea tuturor sporurilor la salariul aflat în plată, ca minimă dovadă de decență și bună credință a Guvernului României față de cei care au dus greul pandemiei!”, transmit sindicaliștii din domeniul sanitar.
Ei cer o majorare a salariilor în sume reale și dau exemplu cu majorările nesemnificative de acum, prevăzute de OUG pregătită de Guvernul Ciucă.
Asistent social – 208 lei/lună;
Brancardier – 108 lei/lună;
Infirmier – 115 lei/lună;
Îngrijitor – 73 lei/lună;
Registrator medical – 119 lei/lună;
Sociolog Principal – 218 lei/lună.
Sursa: Realitatea de Bucuresti