Noua variantă OMICRON a COVID-19 a provocat panică în întreaga lume, tot mai multe țări luând măsuri pentru a-și proteja populația de infecția cu tuplina considerată mai contagioasă în compartație cu variantele anterioare. Cu toate astea, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, duminică seară, în exclusivitate în emisiunea Culisele statului paralel, de la Realitatea PLUS, că până în momentul de față nu există informații suficiente despre Omicron.
„Cunoaștem Omicron din 24 noiembrie. Studiile arată că îmbolnăvirile nu sunt foarte grave. În Africa de Sud s-au îmbolnăvit persoane tinere, active. Nu avem suficiente informații legate de îmbolnăvirile la persoane vârstnice.
La noi în țară, în prezent există 8 cazuri. 7 dintre ele la persoane vaccinate, unul la o persoană nevaccinată”, a afirmat Rafila, spunând că în cazul persoanelor infectate de la noi s-a constat că boala s-a manifestat asimptomatic sau au fost simptome minimale care au trecut în una-două zile.
„Nu putem trage foarte multe conculzii”, a mai spus ministrul, reiterând că vaccinarea protejează.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala