Apar informaţii noi despre tulpina Omicron. Primele simptome de boală apar după numai 24 de ore, arată informaţiile strânse de cercetători, faţă de cinci zile cât era perioada de incubație în cazul altor variante.
Epidemiologul Sorin Rugină explică aceste noi informaţii şi reamintește că prevenția şi protecţia sunt două „arme” stabile care ne pot ajuta în această perioadă.
„Datele sunt date preliminare, dar pe zi ce trece ne edificăm tot mai mult asupra acestei tulpini. Este un fenomen pe care îl așteptam. Tulpina africană a mai circulat, nu știm dacă această nouă tulpină este continuarea celei vechi sau faptul că s-a selectat în zona Africii în perioada în care rata lor de vaccinare este foarte scăzută şi circulația este mai mare.
Din ce s-a constatat până acum transmisibilitatea este mare tocmai pentru faptul că au survenit modificări genetice importate în proteina Spike. Sunt peste 15 mutații ceea ce eludează cumva receptorii care au exersat pentru a stopa infecția virala cu Delta la nivel incipient şi probabil şi trecerea de la infecţie până la apariţia simptomelor este mai scurtă.
Vom vedea, simptomatologia este mult mai benignă şi rata internărilor este scăzută cel puţin în vestul Europei şi nu s-au raportat decese de la noua tulpină.
Dar este o mare provocare şi singura armă stabilă este vaccinul care a creat o anumită imunitate. O altă armă stabilă, indiferent de varianta de virus, este portul corect al măştii de protecţie”, a spus medicul epidemiolog Sorin Rugină, la un post TV.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala