Protecția la șase luni după vaccinarea completă împotriva COVID-19 este încă puternică, iar eficacitatea vaccinului este ridicată, arată datele unui studiu realizat de unul din operatorii de servicii medicale de pe piața românească. Peste 80 la sută dintre participanți, imunizați cu serul de la Pfizer-BioNTech, aveau încă o cantitate importantă de anticorpi, de 19 ori mai mare, potrivit concluziilor preliminare ale studiului derulat în ultimele șase luni.
Chiar dacă nivelul anticorpilor scade în timp, se păstrează o valoare importantă a numărului de anticorpi neutralizanţi chiar şi la 6 luni după rapel, arată datele preliminare ale studiului. Reprezentanții companiei apreciază că rezultatele sunt reprezentantive pentru segmentul de populaţie din România, rezidentă în mediul urban, care s-a vaccinat cu Pfizer BioNTech.
Astfel ,răspunsul imun post vaccin anti-COVID-19 rămâne puternic și după șase luni de la rapel, iar eficienţa vaccinului este în continuare ridicată, potrivit concluziilor preliminare ale studiului operatorului de servicii medicale care a urmărit determinarea titrului de anticorpi specifici IgG anti-Spike. O altă veste îmbucurătoare este că pentru 82% dintre participanţii la studiu s-a păstrat un titru ridicat de anticorpi neutralizanţi – de până la 19 ori mai mare faţă de pragul de referinţă.
Etapa a doua, realizată la trei luni de la rapel, a arătat că 93% dintre participanţii în studiu au păstrat un titru de anticorpi neutralizanţi de până la 19 ori mai mare faţă de pragul de referinţă. După 90 de zile de la cea de-a doua doză de vaccin împotriva COVID-19, nivelul anticorpilor a scăzut de la o valoare medie a titrului de anticorpi de 1063 AU/ml, la 341 AU/ml, procentul mediu de scădere fiind de 68%.
Pentru pacienţii care au făcut COVID-19 şi care s-au și vaccinat (162 de persoane din totalul de 676), nivelul anticorpilor se păstrează ridicat, scăderea producându-se de la 2226 AU/ml (valoarea medie a titrului de anticorpi calculată pentru persoanele din categoria analizată) la 688 AU/ml, şi chiar dacă procentul de scădere este de 69%, valoarea anticorpilor după 3 luni de la rapel rămâne în continuare ridicată.
La pacienții care nu au dezvoltat boala și s-au vaccinat (514 persoane din totalul de 676), nivelul anticorpilor este mai scăzut, de la o valoare medie de 752 AU/ml, cât aveau în prima etapă (8 -15 zile de la rapel), la 230 AU/ml, potrivit datelor studiului.
Etapa a treia, la șase luni (180 de zile), răspunsul imun rămâne puternic, iar 82% dintre participanţi au păstrat un titru de anticorpi neutralizanţi de până la 19 ori mai mare faţă de pragul de referinţă.
Astfel că, de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin, nivelul mediu al anticorpilor a scăzut până la 226 AU/ml, de la 1063 AU/ml, un procent mediu de scădere de 79% pe întreg eşantionul studiat (676 de persoane în etapa preliminară). Chiar dacă procentul pare mare, scăderea de la etapa II (3 luni) la etapa III (6 luni), a fost mai moderată, consideră specialiștii.
În cazul pacienţilor care nu au fost infectaţi, dar care s-au vaccinat, nivelul anticorpilor, la 6 luni de la rapel, ajunge la o valoare medie de 162 AU/ml, iar 78% dintre aceştia prezintă un titru neutralizant.
O altă concluzie a studiului arată că, la şase luni de la rapel, doar trei persoane din 676 au ajuns la un rezultat negativ în ceea ce priveşte nivelul anticorpilor.
La studiu au participat 769 de persoane pentru etapa II, adică timp de 3 luni, şi 676 de persoane pentru etapa III, timp de 6 luni, cu vârste cuprinse între 20 şi 70 ani, alese în mod aleatoriu din rândul personalului medical şi auxiliar al companiei de servicii medicale, din toate regiunile ţării.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala