Noaptea de vineri spre sâmbătă, 24 spre 25 septembrie, a fost una de foc pentru medicii Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”, din Iași. Ambulanţele au stat la coadă în curtea spitalului cu pacienţi în stare gravă care necesitau internare.
„A fost o noapte de foc la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. În curtea spitalului puteau fi observate ambulanţe şi autospeciale ISU care aşteptau, monitorizând permanent pacienţii. În garda din această noapte, până la ora 01.00 au fost consultaţi peste 80 de pacienţi, iar jumătate dintre aceştia au necesitat internare şi acordarea tratamentului de specialitate”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu.
Situaţia este una dificilă: 99% dintre pacienţi sunt tineri şi nevaccinaţi.
Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi funcţionează aproape de capacitatea maximă, paturile din cele două secţii de Terapie Intensivă din cadrul unităţii fiind în permanenţă ocupate.
Sursa: Realitatea de Bucuresti