Numărul românilor infectați cu COVID-19, care ajung în spitale, a explodat în ultimele zile și, în acest context, managerii unităților medicale spun că în scurt timp vor rămâne fără locuri la Terapie Intensivă. La Institutul Marius Nasta din Capitală nu mai e, deja, niciun pat disponibil pentru cei aflați în stare critică, relatează Realitatea PLUS.
Sunt peste 1.500 de bolnavi infectați cu virusul SARS-CoV-2 în unitățile sanitare, iar în secțiile de Terapie intensivă abia se mai găsesc locuri pentru pacienții în stare gravă. Spre exemplu, la Institutul Marius Nasta din Capitală nu mai este în acest moment niciun loc liber în secția de Terapie intensivă, după ce ultimul loc disponibil a fost ocupat de un pacient în stare gravă. Pacientul respectiv a stat timp de 10 zile acasă înainte de a veni la spital, iar boala i s-a agravat.
Medicul Beatrice Mahler, managerul unității medicale din Capitală, atrage atenția asupra faptului că la spital ajung tot mai mulți bolnavi în stare gravă, care inițial aleg să se trateze acasă, iar abia când starea lor se agravează merg la spital.
Pe de altă parte, vedem o creștere alarmantă a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19. Specialiștii se așteaptă ca zilele următoare să depășim pragul de 1000 de cazuri în 24 de ore. La raportarea de ieri au fost înregistrate peste 800 de cazuri în 24 de ore, în vreme ce 212 pacienți erau internați, ieri, în secțiile ATI, în stare gravă.
În acest moment, două localități din țara noastră au intrat în scenariul roșu. Vorbim despre localitatea Margău din județul Cluj, cu o rată de incidență de peste 5 la mia de locuitori, dar și despre comuna Morteni din județul Dâmbovița
Sursa: Realitatea de Bucuresti