Medicul pediatru Mihai Craiu a explicat care sunt factorii de risc pentru copii ca să dezvolte forme severe de COVID-19 și care sunt simptomele ce ar trebui să îi alerteze pe părinți pentru a merge urgent la un control.
Copiii fără comorbidități grave ar putea face forme severe de COVID-19 dacă sunt obezi, dacă au vârstă sub trei luni sau sunt de altă rasă decât cea caucaziană, spune medicul pediatru Mihai Craiu. Acesta a descris și alți factori de risc care trebuie monitorizați în cazul copiilor, pentru că ar putea duce la dezvoltarea unei forme grave de COVID-19: malformații cardiace, boli neurologice sau pulmonare cronice, sindrom Down, deficite imunologice, insuficiență renală cu dializă, diabet, anemie severă, malnutriție severă.
Care sunt copiii care trebuie imediat văzuți de medic și spitalizați?
„Cei cu respirație rapidă (peste 50/min sugarii, peste 40/min cei de 1-5 ani) sau dificilă, cu desaturare (sub 95% la pulsoximetru), cei cu deshidratare, cei cu semne neurologice nou apărute”, menționează dr. Mihai Craiu, adăugând că „pentru moment este suficient să nu se infecteze adulții familiei!”
Medicul pediatru avertizează asupra pericolului pe care îl reprezintă varianta Delta în cazul celor mici.
„În ultimele zile sunt mai multe știri despre maladia COVID-19 și efectele acesteia asupra copiilor. Știri ce vorbesc despre creșterea numărului de spitalizări, unele dintre ele chiar la ATI (…). Cum percepe părintele român o astfel de informație? Fie nu îl interesează sau o neagă total (…), fie se simt neputincioși și panicați. În mod obiectiv, lucrurile stau așa – în SUA copiii reprezintă 22% din totalul populației și doar 13% din cel al internărilor prin infecție cu noul coronavirus. Da, există o creștere, care este explicabilă prin contagiozitatea extrem de ridicată a Delta și prin comportamentul nostru al adulților. Dar nu trebuie să facem acum un atac de panică! Nu e cazul, nu ajută la nimic și nu vom scădea numărul de spitalizări”, a scris dr. Mihai Craiu, într-o postare pe Facebook.