Numărul infectărilor cu coronavirus este în continuă creștere. Peste 500 de români s-au îmbolnăvit în ultimele 24 de ore, iar tot mai mulți fac forme grave și ajung la ATI. Medicii avertizează că trebuie să ne pregătim de ce e mai rău, pentru că vârful valului 4 ne va lovi în următoarele săptămâni.
În spitalele din țară, sunt internați 1.085 de pacienți COVID. 146 dintre ei sunt în stare gravă la ATI. La Spitalul Victor Babeș, din Timișoara, secția COVID este plină cu pacienți cu tulpina Delta.
„Avem paturi de ATI și la spitalul județean care sunt ocupate și ele și ne pregătim încet, încet să apelăm și la sprijinul colegilor de la spitalul din Lugoj și spitalul municipal”, spune Cristian Oancea, manager Spitalul de boli infecțioase din Timișoara.
Experții în sănătate trag un nou semnal de alarmă: valul 4 riscă să fie unul foarte agresiv, din cauză că varianta Delta devine dominantă, iar a treia doză de vaccin ar putea oferi o protecție suplimentară.
„Cei care au comorbidități sunt mult mai vulnerabili față de orice tulpină, dar în paricular față de tulpina Delta. A treia doză este chiar recomandată pentru că imunitatea probabil că, în anumite cazuri, a început să coboare sub 80 %, poate chiar mai mult”, spune Octavian Jurma, medic cercetător.
Vârful valului 4 va fi peste trei săptămâni, atunci când ne vom confrunta cu o explozie a infectărilor și în rândul tinerilor. Asta pentru că, în perioada concediilor, mulți dintre ei au ignorat măsurile de prevenție.
Ultimul raport arată că 22 de tineri infectați cu Covid sunt internați în spitalele din țară. Dintre aceștia, doi sunt internați pe sectia Anestezie și Terapie Intensivă.
Pentru creșterea ratei de imunizare, Ministerul Sănătății va oferi bani medicilor de familie care merg să vaccineze la domiciliu. Aceștia ar urma să primească 60 de lei pentru fiecare pacient.