Vaccinarea pentru copiii cu vârstă între 12-17 ani va începe în România de luni, 2 august, și se va realiza cu Moderna, după procedurile deja stabilite și pentru celelalte categorii de vârstă, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță.
Schema de vaccinare cu serul Moderna va fi aceeași ca la adulți: două doze administrate la interval de 28 de zile, a precizat coordonatorul campaniei de vaccinare.
Minorii care se prezintă la vaccinare trebuie să primească consimțământul de la părinți sau tutorele legal și trebuie să fie însoțiți la centrul de vaccinare de reprezentantul legal. Vaccinarea se va face în centrele de vaccinare unde a fost distribuit vaccinul Moderna, inclusiv în cabinetele unor medici de familie.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala