Vaccinul CoronaVac împotriva COVID-19 este sigur pentru copiii şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani, inducând un puternic răspuns imunologic, potrivit rezultatelor unui test clinic realizat în China și prezentat marţi de revista The Lancet.
La test au participat 550 de minori care au primit ambele doze de vaccin, produs de Sinovac. Potrivit rezultatelor, peste 96 % dintre aceşti copii şi adolescenţi au generat anticorpi împotriva SARS-CoV-2.
Reacțiile adverse au fost uşoare sau moderate şi simptomul cel mai comun fiind durerea resimţită la locul injecţiei.
”Copiii şi adolescenţii fac de obicei o formă uşoară sau asimptomatică de COVID-19 comparativ cu adulţii, totuşi un mic număr dintre ei ar putea dezvolta o formă mai severă. Descoperirile noastre despre CoronaVac au arătat că vaccinul este bine tolerat şi a indus un răspuns imunologic încurajator”, a declarat expertul chinez Qiang Gao, de la Sinovac Life Sciences (China).
Acesta a precizat că minorii ar putea de asemenea transmite virusul altor persoane.
Testele din prima fază au fost realizate în mod aleator pe 72 de minori sănătoşi din Zanhuang (China), între 31 octombrie şi 2 decembrie 2020.
La cea de-a doua fază au participat 480 de copii, în perioada cuprinsă între 12 şi 30 decembrie 2020.
Autorii au admis totuşi că studiul are unele ”limitări”, precum faptul că încă nu a fost evaluat răspunsul la aşa-numitele celule T, care joacă un rol important în infecţiile cu SARS-CoV-2. Aceștia au mai precizat că studiul a implicat un număr mic de participanţi, de aceeaşi etnie, astfel încât este nevoie de studii mai ample desfăşurate pe participanţi din alte zone ale ţării şi de diferite etnii.