Centrul European pentru Controlul Bolilor estimează că, la sfârşitul lui august, varianta Delta a SARS-CoV-2 va reprezenta 90% din cazurile de infectare în UE. Reprezentanţii ECDC dau asigurări că vaccinarea completă oferă suficientă protecţie.
Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC) arată că varianta Delta (varianta indiană), este cu până la 60% mai transmisibilă decât varianta Alpha (britanică) şi poate fi asociată cu risc mai mare de spitalizare, potrivit euronews.com
Vaccinarea completă oferă însă o protecţie bună, echivalentă cu cea împotriva variantei Alpha, mai arată ECDC.
„Pe baza estimărilor în ceea ce priveşte capacitatea de transmiterea a variantei Delta şi folosind modele de prognoze, 70% din cazurile de infectare cu SARS-CoV-2 urmează să fie generate de această mutaţie în UE şi Spaţiul Economic European până la începutul lunii august. Până la sfârşitul verii, modelele arată o prevalenţă de 90%”, transmite Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.
Estimările indică faptul că relaxarea, în lunile de vară, a măsurilor care erau în vigoare în UE la începutul lui iunie, ar putea duce la o înmulţire rapidă şi semnificativă a cazurilor zilnice, la toate grupele de vârstă.