Noul ministru al Sănătății reacționează în scandalul citostaticelor de la Spitalul Oncologic Fundeni, acolo unde de 11 zile nu mai există tratament pentru pacienții cu cancer. Culmea, noul manager pus în funcție de Vlad Voiculescu să rezolve problema nu a reușit să facă nimic de peste o lună. Voiculescu a reacționat aseară pe Facebook. Inițial a spus că nu știa de problema tratamentelor, apoi a scris că managerul pus de el i-a dat asigurări că situația se va rezolva, relatează Realitatea PLUS.
Medicii de la Institutul Oncologic din Capitală cer cu disperare medicamente ca să poată salva în continuare viețile oamenilor a căror viață atârnă, practic, de un fir de ață.
Proaspăt instalată în funcție, Ioana Mihăilă susține că a vorbit cu managerul Institutului Oncologic din Capitală și speră să poată rezolva criza citostaticelor în cursul zilei de astăzi sau cel mai târziu mâine. Ministrul a precizat că a programat deja o discuţuie cu reprezentanții de la Politica Medicamentului și cei ai Asistenţei Medicale pentru a găsi soluții în acest sens.
Nu știm în acest moment despre câți pacienți ar fi vorba. Conform managerului unității medicale, se pare că în această situație disperată s-ar afla 20 de persoane.
Într-un comment la o întrebare de pe contul său de Facebook, fostul ministru Vlad Voiculescu spunea, aseară, că nu știa de această problemă, acesta argumentându-și afirmația printr-o fotografie care ilustrează că informarea semnată de mai mulți medici de la Fundeni care reclamau lipsa citostaticelor a fost trimisă în cursul zilei de ieri.
„Mă întrebați cumva dacă știam acum mai bine de o săptămână despre un document transmis astăzi? Nu, nu știam”, a scris ministrul, argumentându-și afirmația cu o captură foto, datată cu ziua de ieri.
Ulterior, acesta a spus că a luat, de fapt, legătura cu managerul spitalului și că situația va fi remediată.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala