Rudele unui pacient cu Covid din Sibiu, transferat în Germania, susțin că bărbatul a fost tratat greșit în România. Odată ajuns la o clinică din străintate, bolnavul a murit. S-a descoperit apoi că acesta ar fi fost intubat greșit în țară.

O familie din Sibiu acuză medicii spitalului suport COVID din Cisnădie că au administrat tratament depășit, iar pacientul a fost transferat în cele din urmă într-o clinică din Germania, unde a decedat, scrie turnulsfatului.ro.

Medicii din Germania ar fi descoperit că pacientul avea traheea și diafragma fisurate, posibil semn al unei intubări greșite. 

Rudele pacientului Ilie Covesan susțin că acesta ar fi primit primul tratament la spitalul din Cisnădie, dar spun că le-ar fi atras atenția medicilor că medicamentele prescrise nu mai apăreau în schema de tratament în țările vestice de câteva luni.

„La Cisnădie a început să nu mai aibă aer și i-au dat primele medicamente. Am comunicat constant cu el, iar între timp am luat legătura cu prietenii mei din Germania, care lucrează la o clinică. Am menținut legătura cu ei, unul dintre ei fiind chiar pe secția ATI COVID a Clinicii din Kassel. Mi-a spus că medicamentele care i se dau nu sunt în regulă, dau foarte mult efecte adverse, la ei în Germania nu se mai dădea așa ceva, din luna martie-aprilie. Am sunat la spital, am vorbit cu doctorița, i-am spus că suntem în Germania și că am putea trimite medicamente de aici, i-am comunicat că am putea vorbi cu cei de la clinică să trimită schema lor completă de tratament. Doamna de acolo ne-a spus – auziți domnule, noi nu suntem în Evul Mediu, avem tot ce ne trebuie. Asta a fost tot, nu a vrut să ne asculte, nu a venit cu nici un argument. În afara faptului că ăsta e protocolul în Romania, ăsta îl facem, nu a vrut să discute cu alți profesioniști”, povestește Roberto Sindile, nepotul victimei.

Medicamentul Kaletra, folosit și în tratamentul pentru HIV, nu a mai fost folosit în România de abia de la începutul lunii decembrie 2020, deși reprezentanții Cochrane România, dar și alți specialiști, solicitau încă din luna octombrie modificarea protocolului terapeutic pentru tratarea pacienților internați și diagnosticați cu COVID-19.

Familia pacientului ia legătura cu Clinica din Kassel și cei de acolo sunt de acord cu transferul pacientului.

„Cei din Germania s-au organizat foarte repede, au zis că au locuri la ATI libere, au un sistem ECMO de oxigenare extracorporală, ne-au aranjat și transportul cu o aeronavă specială, însă cei de la Sibiu au fost foarte reticenți, au spus că nu-l pot transfera, că unde am mai auzit noi așa ceva… Am spus că dacă mai are câteva ore, poate îi salvăm viața. Până la urmă, vorbind cu medicul de acolo, au acceptat și ai noștri. Medicii din Kassel s-au organizat repede și au ajuns în România destul de rapid. Cei de la spitalul din Sibiu au zis că vor pune la dispoziție o ambulanță, care să vină să-i preia de la aeroport cu aparatura necesară transferului. Au așteptat medicii din Germania câteva ore pe pistă. A durat foarte mult timp, au sunat, am sunat și noi, până la urmă au ajuns. L-au trimis pe unchiul meu fără buletin, fără nimic, l-au trimis cu un cearceaf și scrisoarea medicală. Atât”, spune Roberto Sindile.

Unul din medicii care au ajuns în Sibiu să-l transfere pe Ilie Coveșan în Clinica Kassel este chiar un absolvent al Universității Lucian Blaga din Sibiu.

„Am preluat un pacient COVID din România pe circulație extracorporeală în CT pneumomediastin, pneumotorace, pneumoperitoneu și tromboză completă de arteră iliacă. Eu asemenea complicații n-am întâlnit după luni de terapie. În România au reușit într-o zi post-intubație!”, a scris doctorul, pe pagina sa de Facebook.

Medicul s-a declarat dezamăgit și de situația aflată la ATI COVID Sibiu, în acea perioadă. 

„Văzând cât de precară este situația de acolo… Adică nu poți să transformi o secție de medicină internă în secție de Terapie Intensivă într-o săptămână și să te aștepți să ai rezultate. Practic tot ce au acolo este un ventilator la pacient și cam atât. Nu poți să ai secție de Terapie Intensivă în care să nu poți tu să urmărești hemodinamic starea unui pacient, să nu ai posibilitatea să faci un ecograf să vezi cum e funcția cardiacă. Pentru că știm că boala Covid 19 dă o afectare multisistemică. Deci sunt chestii care ar trebui să fie banalități pe o Terapie Intensivă. Am cunoștințe care mă sună și îmi spun că tineri de 50 de ani au fost pierduți în trei zile. Asta m-a deranjat și nu pot să înțeleg cum se poate ajunge la așa ceva”, a mai spus medicul.

Sursa: Realitatea de Diaspora