Radu Țincu, medic ATI la Spitalul ”Floreasca” din Capitală, a reiterat apelul la populație să respecte în continuare cu strictețe măsurile împotriva Covid-19. Situația de la ATI este deja foarte gravă și, în condițiile creșterii constante a noilor cazuri, sistemul sanitar nu va mai avea capacitatea de a îngriji toți bolnavii, a atras atenția medicul. Acesta a criticat și derapajele din spațiul public ale persoanelor care îndeamnă la nerespectarea măsurilor.
”Din păcate, chiar dacă s-au suplimentat locurile la ATI de care spune Ministerul Sănătății, în Camerele de gardă sunt pacienți care așteaptă să fie preluați. Această suplimentare se va epuiza rapid. Începusem al treilea val cu peste 1.000 de pacienți, iar doar ieri au fost în București peste 1.700 de cazuri noi. În perioada următoare, 70-80 din aceste persoane vor avea nevoie de locuri la Terapie Intensivă. Un element esențial în luarea deciziilor îl reprezintă capacitatea spitalelor de a prelua pacienți. Următoarea etapă va fi cum am văzut în Italia, pacienții vor rămâne în ambulanțe”, a spus Țincu.
Despre secțiile mobile, medicul a subliniat că sunt o variantă, dar că operaționalizarea lor ar putea fi îngreunată de lipsa personalului medical.
”Secțiile mobile pot fi cumpărate, dar trebuie să fie operaționalizate prin prezența personalului medical. O parte din personal va trebui să iasă din spital și să lucreze în aceste secții amplasate în curțile unităților medicale. E foarte dificil ținând cont de deficitul de personal”, a spus Țincu.
În contextul creșterii constante a numărului noilor infectări și, implicit, a numărului pacienților de la ATI, medicul a avertizat asupra riscului ca sistemul medical să fie copleșit și să nu mai poată îngriji ceilalți pacienți care suferă de alte boli grave.
”Cu cât vom avansa în această criză, cea mai bună soluție este să transformăm cât mai multe paturi de la ATI în paturi pentru pacienți Covid-19. Acest lucru va dezechilibra însă capacitatea sistemului sanitar și va afecta alți pacienți. Sper să nu ajungem în situația de a cere ajutor internațional. Capacitatea României de ATI este undeva la peste 3.000 de paturi, dar jumătate este deja ocupată de pacienți Covid, ceea ce dezechilibrează capacitatea de tratare a sistemului. Posibilitatea de transfer în străinătate există, dar statul român trebuie să demareze înainte de a se trezi în fața acestui scenariu discuții și să stabilească anumite canale de comunicare. Sperăm ca populația să înțeleagă necesitatea respectării de bunăvoie a măsurilor sanitare. Discutăm de oameni care își pierd viața. Cu cât Camerele de gardă și spitalele sunt mai aglomerate, cu atât mortalitatea crește pentru că sistemul sanitar nu îi poate gestiona în condiții optime pe toți pacienții. Din păcate, vor apărea și victime indirecte, pacienți care vor avea alte boli și nu vor mai fi locuri unde să fie primiți. În mod clar, acest lucru poate să se întâmple. Eu cred că oricum sunt mai multe cazuri decât cele comunicate, e un deficit de testare”, a avertizat Țincu.
Medicul a criticat și derapajele din spațiul public, în special ale persoanelor care fac parte din sistem.
”În ultima perioadă au fost foarte multe derapaje în spațiul public, chiar din partea unor cadre medicale, care emit sfaturi pacienților de a nu se prezenta la spital și de a rămâne cât mai mult la domiciliu. Când starea se deteriorează, oamenii trebuie să vină la spital. Când starea este critică, e posibil ca orice manevră să nu mai aibă succes”, a mai spus Țincu.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala