O doctoriță a fost agresată de o pacientă care credea că va fi ucisă la secția de Terapie Intensivă. Pacienta infectată cu coronavirus, admiratoare a senatoarei anti-mască – Diana Șoșoacă, a provocat un scandal, refuzând să respecte măsurile și eventuala internare la ATI pe motiv că se dorește uciderea ei. Incidentul a fost relatat de un medic de la Institutul Național de Endocrinologie „C.I.Parhon” din București.
„INCIDENTUL DIN GARDA DE VINERI SEARA
Vineri seara, pe când tribunii autodesemnați ai neamului, jurnaliștii fără pulițăr de la televiziunile de 2 bani la noi, trăgeau cu armamentul din dotare în bicisnicia medicilor, pe la noi pe la Institut se desfășura un scenariu în sens opus.
Astfel la noi una din paciente, care a fost descoperită ca având CoV Sars 2 refuza cu beligeranță cele câteva abuzuri medicale, la care urma a fi supusă.
Acela de a fi izolată singură în cameră.
Acela de a i se cere să poarte mască.
Acela de a i se interzice fumatul când ea, de fapt, avea chef să fumeze.
Acela de a i se cere să accepte carantinarea, deplasarea controlată, protejarea celor din jur.
Doamna nu era de acord cu nimic din toate acestea și, de fapt, toată lumea s-a prins că ea, de fapt, se lupta cu sistemul. Cu medicii criminali. Cu eticheta asta de Covrig, care nu există. Cu riscul de a fi legată și omorâtă în ATI.
Așa cum a văzut toată lumea cu QI din 2 cifre la televizor.
În panarama creată bineînțeles că medicul de gardă al nostru a fost prins într-un colț, presat pe de o parte de legile, regulamentele și protocoalele noastre de a nu permite pacientei să plece hai hui cu boala în gât și, pe de altă parte, de amenințările pacientei că dacă nu i se face pe plac va chema clanul de acasă să dea la oase.
Pacienta a continuat să arunce cu chestii, să amenințe cu bătaia, să fumeze în salon, să strige că nu i se dă să mănânce, apoi, după ce a venit mâncare că nu i se dă să bea, apoi când a venit și apa, că nu i se dă scrumieră.
Și este firesc să fie o persoană mai zburdalnică. La urma urmei cam asta se afirmă de luni de zile pe la televiziuni despre medici și despre spitale.
Doctorița de gardă nu știe deloc, dar deloc karate, așa că la un moment dat, când vehemența și amenințările pacientei neengleze au atins un apogeu a chemat poliția.
Poliția inițial a închis telefonul cu cuvinte puțin amabile la adresa doctoriței. Cazul Caracal a arătat de mult de fapt cât de mult te poți baza pe poliție.
Abia ulterior , chemat cu insistențe, a venit un prim echipaj, care a făcut proces verbal medicului, fără să abordeze zurbagia.
În fine de-abia al doilea echipaj a intrat, echipat corespunzător, la pacientă ca să o calmeze.
Televiziunile nu au fost chemat de doamna doctor. Oricum nu ar fi venit să fie poluate cu realitate.
Și nici Șoșoacă nu a apărut în noapte, să se îmbrâncească cu portarii, cum mai face ea, ca orice demnitar care se respectă.
Când stai și asculți zgomotul de fond de pe FB, din mass media, realizezi că lucrurile s-au pervertit imens. Că oameni din ce în ce mai mulți umblă convinși de faptul că medicii sunt inamici, plătiți să le facă felul, care nu merită respect, considerație sau măcar prezumția de bune intenții.
Genul acesta de mesaj este cu particularitate greu de gestionat de analfabetul funcțional, de Gîgă Auristul, care se uită cu ochișorii căscați la ce bine le zice Doamna Diana la medici, după care simte nevoia să procedeze la fel.
Și din păcate mesajele tip Șoșoacă la astfel de analfabeți, mai mult sau mai puțin funcționali, ajunge.
Vineri, pe când la RTV se înfierau public medici nevinovați, colega mea a scăpat cu chiu cu vai de bătaie. Poliția nu a dorit să apere legile patriei. Și a fost nevoie de 6 ore de intervenții, milogeală și trai periculos ca un incident, care nu ar fi avut loc dacă Șoșoacă nu ar fi existat, să fie rezolvat.
Despre genul acesta de întâmplări însă nimeni important, în tot spectrul de la ministrul Vlad la Șoșoacă nu vorbește.
Despre genul de oameni, care își imaginează că sunt pacienți, fiind de fapt doar huligani, nimeni nu vorbește.
Nimăniui nu i se pare că problema asta merită o emisiune.
Nici o instituție a statului nu amendează pe genul acesta de ticăloși. Nici DSP, nici poliția, nimeni.
În context deci de ce să considerăm că sistemul de sănătate nu este exact ce merităm?”, a povestit medicul Constantin Cucu, pe Facebook.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala