Președintele Klaus Iohannis a transmis condoleanțe victimelor incendiului de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” și mulțumiri tuturor celor implicați în acțiunea de intervenție și salvare. Șeful statului a făcut o vizită la Institut.
„Este zi foarte tristă. Îmi pare foarte rău, transmit condoleanțe familiilor îndoliate, iar pacienților din saloane le doresc însănătoșire grabnică. Am discutat încă de când au fost anunțate forțele de intervenție cu cei care au coordonat intervenția. (…) A fost o intervenție foarte complicată, s-a reacționat extrem de rapid și felicit forțele de ordine pentru promptitudine. Va fi o anchetă care va stabili cauzele,” a afirmat Klaus Iohannis.
Repet, e nevoie de o reformă profundă în sistemul de sănătate pentru că astfel de lucruri nu trebuie să se mai repete,” a mai precizat șeful statului.
Vineri a izbucnit un incendiu violent la Institutul de Boli Infecțioase, în urma căruia patru pacienți au murit, iar peste 100 au fost transferați la alte spitale din Capitală. O anchetă este în curs și s-a deschis și dosar penal pentru vătămare și ucidere din culpă.
INCENDIU la Spitalul Matei Balș, din Capitală. 4 morți, peste 120 de pacienți EVACUAȚI. Corpul de control al Premierului, trimis la spital
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala