Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, efectuează, joi, o vizită fulger în judeţul Prahova, acesta mergând pentru început la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ), iar apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti.

Managerul SAJ, Mădălin Ipatie, a declarat, pentru AGERPRES, că ministrul a verificat modul de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus în cadrul acestei unităţi, s-a interesat dacă la nivelul serviciului există suficiente echipamente şi dacă starea lor este una corespunzătoare şi a inspectat autospecialele şi staţia de dezinfecţie.

Totodată, Tătaru s-a interesat dacă SAJ are suficient personal şi a chestionat conducerea Ambulanţei asupra colaborării cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi Spitalul Municipal Câmpina, fiind interesat dacă există probleme în acest sens.

În acest moment, ministrul Sănătăţii se află la SJU Ploieşti.