Comisia Europeană a anunţat joi semnarea unui contract în numele statelor membre ale Uniunii Europene cu grupul farmaceutic britanic AstraZeneca, pentru cel puţin 300 de milioane de doze ale unui vaccin anticoronavirus.
 
„Astăzi, primul contract pe care Comisia Europeană l-a negociat în numele statelor membre UE cu o companie farmaceutică a intrat în vigoare prin semnarea formală cu AstraZeneca. Contractul va permite achiziţionarea unui vaccin anti-Covid-19 pentru toate statele membre UE, precum şi efectuarea unor donaţii în ţări cu venituri mici şi medii sau redirecţionarea spre alte ţări europene”, a anunțat Comisia Europeană, printr-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.
 
„Prin acest contract, statele membre vor putea achiziţiona 300 de milioane de doze ale vaccinului AstraZeneca, cu opţiunea altor 100 de milioane de doze (…)”, a adăugat Executivul Uniunii Europene.
 
Conform realitatea.net, Comisia Europeană continuă negocierile cu alţi producători de vaccinuri şi a finalizat deja cu succes discuţiile preliminare cu Sanofi-GSK, pe 31 iulie, cu Johnson & Johnson, pe 13 august, cu grupul CureVac, pe 18 august, şi cu Moderna, pe 24 august.