Marea Britanie încurajează persoanele în vârstă şi voluntari din grupuri ale minorităţilor asiatice şi de culoare să se înscrie într-un registru pentru testarea unui vaccin împotriva COVID-19. Decizia vine în încercarea de a stimula eforturile pentru găsirea unui vaccin eficient împotriva bolii, care să ofere protecţie şi grupurilor cu risc ridicat, potrivit realitatea.net

Niciun vaccin împotriva COVID-19 nu s-a dovedit încă eficient împotriva bolii, însă aproximativ douăzeci se află în prezent în fază de testare în cadrul studiilor clinice.

Deși peste 100.000 de persoane s-au oferit voluntare pentru a lua parte la testarea unui vaccin anti-COVID-19, însă sunt necesari mai mulţi voluntari pentru a se putea şti dacă vaccinul-candidat funcţionează pentru toată lumea, a anunțat Ministerul pentru Mediul de Afaceri. 

„Protejarea celor expuşi riscului este singura modalitate prin care vom pune capăt acestei pandemii”, a declarat Kate Bingham, preşedinte al UK Vaccines Taskforce.

„Să aduni 100.000 de voluntari este un început minunat, însă avem nevoie de mult mai multe persoane din medii diferite la care putem apela pentru studii viitoare dacă vom găsi rapid un vaccin rapid pentru a-i proteja pe cei care au nevoie”, a mai spus ea.

Guvernul britanic a afirmat că doreşte ca persoane cu vârste de peste 65 de ani, personal medical şi membri ai minorităţilor asiatice şi de culoare să se înscrie în acest registru pentru testarea unui vaccin împotriva COVID-19.

Un studiu publicat săptămâna trecută arătă că grupurile etnice minoritare sunt de două până la trei ori mai susceptibile să fi infectate cu COVID-19 în comparaţie cu persoane albe din Anglia. Un număr mai mare de persoane din grupurile minoritare au murit din cauza bolii, mai arată sursa citată.