Președintele Societății Române de Microbiologie, medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a anunțat, joi seară, în exclusivitate la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că România este pe primul loc în Uniunea Europeană la incidența cumulată a transmiterii noului coronavirus, cu 53 de cazuri la 100.000 de locuitori, și a avertizat că situația este una îngrijorătoare pentru că ne apropiem de un procent de 10%.
„Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește această incidența cumulată. Am depășit 50 de cazuri la 100.000 de locuitori, ca incidență cumulată, mai exact 53, iar țări care aveau valori mult mai mari decât noi în ultima perioadă, mă refer la Suedia, la Portugalia, Suedia avea 160, cred, au ajuns să aibă valori mai mici decât România.
Este un exemplu foarte bun pe care am putea să-l replicăm, și anume exemplul Italiei. Italia s-a confruntat cu o situație, cu circa 300.000 de cazuri , 30.000 de decese. În momentul de față, acest cumulator, această incidență cumulată este 5, deci discutăm de o valoare de 10 ori mai mică decât valoarea înregistrată în România”, a declarat Alexandru Rafila, la Realitatea Plus.
Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a demontat teoria potrivit căreia dacă se testează mai mult și numărul infectaților crește, avertizând că a crescut procentul de persoane infectate în rândul celor care sunt testate de rutină.
“În fiecare zi, am avut o creștere cu o sută de cazuri. Cam așa a fost, 600, 700, 800 , în afară de weekend, când se testează mai puțin. Au început unii “domnule, s-au testat mai mulți, au ieșit mai mulți”. E puțin diferit. De ce? Noi avem două categorii de teste. Avem 12.000-13.000 de teste care se fac persoanelor care întrunesc cerințele de la Institutul Național de Sănătate Publică și acum mai avem cam 10.000 de persoane în fiecare zi care se testează ca să se deplaseze în diverse locații, unde se cere acest test. Dacă noi o să vedem că din cele 12.000 de teste de rutină, să le spunem, care se făceau și înainte, ați văzut că erau niște procente undeva între 4-5% pozitivitate. În momentul de față, de la testele astea de rutină, o să găsim 8-10% pozitivitate și un procent mic la cele care se fac pentru cei care călătoresc în alte țări, pentru că ăia sunt persoane sănătoase.
Sigur, dacă te uiți la situația globală, spui avem 20.000 de teste, deci avem tot 5%. Nu e adevărat. Noi avem de fapt 8-10% la testele de rutină, iar la persoanele care se testează ca să meargă în călătorii procentul este probabil 1%. Sau mult sub 1%. A crescut procentul de persoane infectate în rândul persoanelor care sunt testate de rutină și ăla e un lucru foarte, foarte serios. Este îngrijorător. Dacă noi ne apropiem de 10% teste pozitive la simptomatici , atunci începem să avem o problemă”, a conchis medicul.
Sursa: Realitatea de Bucuresti