Compania americană de imunoterapie Inovio Pharmaceuticals Inc a anunţat miercuri că vaccinul său experimental pentru prevenirea infecţiei cu noul coronavirus a dovedit că produce anticorpi protectori şi răspunsuri ale sistemului imunitar la şoareci şi porcuşori de Guineea, informează Reuters, citat de agerpres. ”Am observat răspunsuri ale anticorpilor care îndeplinesc multe dintre lucrurile pe care am vrea să le vedem la un eventual vaccin”, a declarat dr. David Weiner, directorul centrului pentru vaccinuri şi imunoterapie din cadrul Institutului Wistar, care a colaborat cu Inovio. ”Putem viza lucrurile care ar împiedica virusul de la a găsi un adăpost sigur în organism”, a adăugat acesta.
Inovio, care a început testarea pe oameni a vaccinului său în aprilie, a declarat că rezultatele preliminare în urma studiului clinic sunt aşteptate în luna iunie. Celor patruzeci de participanţi sănătoşi din Faza 1 a studiului clinic li se administrează două doze, la patru săptămâni distanţă, din vaccinul numit INO-4800 şi apoi sunt monitorizaţi o perioadă de două săptămâni. ”Avem deja date privind siguranţa şi (vaccinul) s-a dovedit benign”, a explicat pentru Reuters dr. Katherine Broderick, directorul departamentului de cercetare şi dezvoltare al Inovio. ”Unele persoane au prezentat o uşoară roşeaţă pe braţ”, a adăugat ea.
După rezultatele preliminare, a indicat ea, Inovio se va adresa Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite pentru autorizare astfel încât să se poată trece la fazele următoare ale studiului clinic, în iulie sau august.
Inovio a declarat că cele mai recente rezultate ale studiului pe animale, publicate în jurnalul ştiinţific Nature Communications, validează platforma sa de medicamente pe bază de ADN şi sunt bazate pe date obţinute în urma studiilor clinice precedente pozitive pentru vaccinul său experimental contra unui coronavirus diferit, dar apropiat de cel nou, ce provoacă Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu (MERS).
Acel vaccin şi INO-4800 sunt realizate cu ajutorul unei tehnologii mai noi, care se concentrează pe gene specifice de pe ”vârful” exterior al virusului.
Inovio a declarat că noile date publicate demonstrează activitatea de neutralizare a virusului prin utilizarea a trei proceduri de testare separate. Autorii studiului au declarat de asemenea că au detectat anticorpi în plămânii animalelor vaccinate.
Inovio intenţionează să testeze vaccinul pe animale mai mari, inclusiv iepuri şi maimuţe şi să întreprindă studii experimentale pe şoareci, dihori şi maimuţe care implică administrarea intenţionată a virusului unui animal şi evaluarea reacţiei de prevenire a infecţiei, a spus Broderick. În prezent, nu există tratamente sau vaccinuri aprobate pentru COVID-19, boala cauzată de noul coronavirus. Experţii preconizează că dezvoltarea unui vaccin sigur şi eficient ar putea dura 12 până la 18 luni.