Tragedia copiilor decedați la secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași, în urma infecției cu o bacterie periculoasă, a creat panică în rândul părinților ieșeni. Tot mai mulți dintre ei își exprimă temerile pe grupurile online și spun că evită să mai meargă la unitatea medicală atunci când micuții lor dau semne de boală.
Mămicile cer alternative, întreabă de asistente care pot pune perfuzii acasă sau caută medici în privat, de teamă să nu ajungă cu cei mici în spitalul aflată zilele acestea în plină anchetă epidemiologică.
„Mămici, știți pe o doamnă asistentă care pune perfuzii acasă? Ținând cont de ce se întâmplă la Sf. Maria, nu aș vrea să merg acolo”, a scris o mamă pe un grup de părinți.
O alta povestește că fetița ei de cinci luni are febră, dar exclude din start să meargă cu micuța la spitalul ieșean: „Unde aș putea merge, în afară de Sf. Maria, după ce s-a întâmplat acolo?”, întreabă femeia.
Medicii încearcă însă să liniștească părinții, precizând că bacteria Serratia marcescens nu este „ucigașă” în sine, ci afectează în special copiii foarte vulnerabili, cu imunitatea extrem de scăzută și comorbidități grave.
„Nu e o ciumă. Bacteria aceasta se găsește peste tot, în apă, în aer, în școli, în case. Este o bacterie potențial patogenă, dar nu atacă organismele sănătoase. În Terapie Intensivă, copiii erau deja foarte bolnavi, cu malformații și imunitate prăbușită. Pentru ei, contactul cu bacteria a fost, din păcate, fatal. Însă pentru majoritatea copiilor sănătoși, riscul nu există în același fel”, a explicat medicul Ingrith Miron, coordonator de rezidențiat în pediatrie și șef al secției de Oncologie-Hematologie pediatrică din spital, relatează Ziarul de Iași.
Medicul spune că spitalul este sigur pentru pacienții care nu au afecțiuni grave și că părinții nu ar trebui să evite consulturile necesare.
„Nu are rost să nu vii la spital și să riști agravarea bolii copilului acasă, din teamă de o bacterie care este, de fapt, prezentă peste tot în mediul înconjurător. În spital se lucrează cu responsabilitate, iar mulți copii se vindecă și din cazuri foarte dificile”, a mai spus ea.
Luni a fost confirmat al șaptelea deces al unui copil infectat cu bacteria Serratia marcescens. Sugarul de trei luni fusese internat inițial la Spitalul „Sfânta Maria” și apoi transferată la Grigore Alexandrescu, în București, unde a murit în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viața.
Între timp, conducerea spitalului din Iași a fost schimbată, dr. Cătălina Ionescu fiind înlocuită din funcția de manager de către dr. Radu Constantin Luca. Cătălina Ionescu rămâne director medical până la finalizarea anchetei.





















