Tot mai mulți români își amână programările, în timp ce oficialii din țara noastră dau asigurări că nu sunt motive de îngrijorare.

14 țări din Uniunea Europeană au decis să oprească pentru moment imunizarea cu acest vaccin sau să retragă loturile suspecte. Tot mai mulți români își amână programările, asta în timp ce oficialii din țara noastră dau asigurări că nu sunt motive de îngrijorare. De altfel, sunt ședințe de urgență, la această oră, la nivelul Uniunii Europene, dar și la OMS, despre vaccinarea cu acest ser. 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, aflată în prima linie în lupta internaţională împotriva pandemiei, a convocat grupul său de experţi în vaccinare pentru a studia siguranţa vaccinului produs de AstraZeneca.

„Grupul consultativ de experţi al OMS privind vaccinarea a examinat datele şi este în contact strâns cu Autoritatea Europeană a Medicamentului (EMA). Şi ne vom reuni mâine (marți – n.red.)”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă.

La rândul său, Autoritatea Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat că organizează o reuniune extraordinară, joi, pentru concluzii privind utilizarea vaccinului AstraZeneca.

„Comitetul de securitate al EMA va examina informaţiile mai detaliat mâine (marţi-n.red.) şi a convocat o reuniune extraordinară joi, 18 martie, pentru a ajunge la o concluzie asupra informaţiilor colectate şi asupra oricărei alte acţiuni care ar putea fi necesară”, a anunțat agenția europeană, într-un comunicat de presă.

În timp ce investigaţia sa este în desfăşurare, Agenţia Europeană pentru Medicamente rămâne de părere că beneficiile vaccinului AstraZeneca în prevenirea COVID-19 sunt mai mari decât riscurile de reacţii adverse.

Ce decizii au luat până acum țările UE:

  • Austria – Oprită utilizarea unui lot ABV5300
  • Belgia – Campania de vaccinare continuă
  • Bulgaria – Vaccinare suspendată
  • Croația – Campania de vaccinare continuă
  • Cipru – – Vaccinare suspendată
  • Cehia – Campania de vaccinare continuă
  • Danemarca – Vaccinare suspendată
  • Estonia – Oprită utilizarea unui lot ABV5300
  • Finlanda – Campania de vaccinare continuă
  • Franța – Vaccinare suspendată
  • Germania – Vaccinare suspendată
  • Grecia- Campania de vaccinare continuă
  • Irlanda – Vaccinare suspendată
  • Italia – Vaccinare suspendată
  • Letonia – Vaccinare suspendată
  • Lituania – Oprită utilizarea unui lot ABV5300
  • Luxemburg – Oprită utilizarea unui lot ABV5300
  • Malta- Campania de vaccinare continuă
  • Olanda – Vaccinare suspendată
  • Polonia – Campania de vaccinare continuă
  • Portugalia – Vaccinare suspendată
  • România – Campania de vaccinare continuă, fiind suspendat doar lotul ABV 2856
  • Slovacia – Campania de vaccinare continuă
  • Slovenia – Vaccinare suspendată
  • Spania – suspendare pt 15 zile a vaccinării
  • Suedia – Vaccinare suspendată
  • Ungaria – Campania de vaccinare continuă
Celor 12 țări europene care au suspendat imunizarea cu AstraZeneca li se adaugă și Islanda și Norvegia, astfel că numărul total ajunge la 14.

La polul opus se află state precum Marea Britanie, Canada și Australia, care au anunțat că nu au nicio problemă cu produsul și nu întrerup campania de imunizare cu acesta.

Sursa: Realitatea de Diaspora