Analizele de sânge uzuale, făcute periodic, pot face diferența între un diagnostic precoce și o boală descoperită prea târziu, susțin specialiștii care afirmă că acest demers este esențial, în special pentru persoanele de peste 65 de ani, categoria cea mai vulnerabilă în fața afecțiunilor oncologice.

Mesajul este transmis cu prilejul Zilei Mondiale a Cancerelor de Sânge, marcată anual pe 28 mai.

Cancerele de sânge precum leucemia, limfomul și mielomul multiplu afectează măduva osoasă, sângele și sistemul limfatic. Deși sunt boli grave, progresele medicale în lume și UE din ultimele decenii oferă astăzi pacienților mai multe șanse ca oricând.

‘În ultimii 20 – 30 de ani, am înregistrat progrese remarcabile în înțelegerea biologiei cancerelor hematologice. Acest lucru a permis identificarea unor ținte moleculare importante și dezvoltarea terapiilor personalizate, care cresc semnificativ șansele de supraviețuire. Din fericire, multe dintre aceste tratamente sunt deja disponibile și rambursate și în România’, a declarat Daniel Coriu, medic hematolog, citat într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.

Analizele de sânge joacă două roluri-cheie: depistarea precoce a unor probleme de sănătate, inclusiv forme incipiente de cancer, când tratamentul poate fi mult mai eficient, monitorizarea unei boli deja diagnosticate, pentru a evalua eficiența tratamentului și a adapta intervenția terapeutică în timp real, au evidențiat specialiștii.

‘Să-ți faci analizele în mod regulat înseamnă grijă pentru tine și pentru cei dragi. E primul pas către prevenție. Dacă vrem ca România să aibă mai puține diagnostice târzii și mai multe povești de supraviețuire, trebuie să începem cu lucrurile simple: controale regulate și analize de sânge’, a afirmat și Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.

Pentru o parte dintre pacienții cu cancere de sânge, transplantul de celule stem hematopoietice este singura opțiune de tratament curativ. Pentru aceștia, existența unui donator compatibil în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice poate însemna șansa la viață.

‘Astăzi, de Ziua Mondială a Cancerelor de Sânge, ne oprim pentru câteva momente din ritmul cotidian pentru a onora lupta celor care se confruntă cu aceste boli nemiloase. (…) Este nevoie de mai mulți donatori voluntari înscriși în registru, de mai multă informare și de mai mult curaj. (…) E un gest simplu prin care oferiți șanse reale de supraviețuire pacienților care au nevoie de un transplant de celule stem. În numele tuturor celor care luptă cu cancerele de sânge, vă mulțumesc pentru sprijin, solidaritate și speranță’, a declarat dr. Traian Arghișan, directorul Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Campania pentru Ziua Mondială a Cancerelor de Sânge este organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer în parteneriat cu Registrul Național al Donatorilor Voluntari de celule Stem Hematopoietice.

AGERPRES

Sursa: Newsinn