Colegiul Medicilor din România a lansat luni un apel public către noul președinte al României, Nicușor Dan, solicitând ca domeniul sănătății să fie tratat ca o prioritate strategică la cel mai înalt nivel. Președinta CMR, Cătălina Poiană, a subliniat că România are nevoie de o viziune coerentă și pe termen lung, nu doar de măsuri punctuale.
Sub inițiativa „România Medicală Contează”, CMR propune un Masterplan Național pentru Sănătate care să includă reforme legislative esențiale, precum o nouă Lege a Sănătății, o Lege a Profesiei Medicale și o legislație clară privind malpraxisul. Scopul este crearea unui cadru modern, adaptat realităților actuale, capabil să susțină profesia medicală și actul medical în ansamblu.
Organizația atrage atenția că sistemul de sănătate are nevoie de măsuri concrete și echilibrate în toate direcțiile: medicina spitalicească, medicina de ambulatoriu și medicina de familie. Pentru spitale, CMR cere salarii echitabile pentru gărzi, infrastructură modernizată și măsuri împotriva burnout-ului. Pentru ambulatorii, solicită o finanțare corectă, digitalizare și extinderea serviciilor în zone defavorizate. În cazul medicinei de familie, accentul este pus pe atragerea tinerilor medici, reînnoirea dotărilor și reducerea birocrației.
Digitalizarea este un alt punct-cheie, fiind propusă implementarea unui Dosar Electronic al Pacientului și modernizarea SIUI, pentru eficientizarea întregului sistem.
CMR subliniază că rolul președintelui, chiar dacă nu este executiv, poate fi esențial în promovarea unui dialog real între decidenți și profesioniștii din sănătate, dar și în includerea sănătății ca domeniu de interes strategic pentru Administrația Prezidențială.
„Este timpul ca România să trateze Sănătatea prioritar și cu responsabilitate”, se arată în mesajul transmis de Colegiul Medicilor.
Sursa: Newsinn