Președintele Federației Naționale a Părinților „Edupart”, Cătălin Nan, a explicat joi, 6 februarie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități, ce măsuri pot lua părinții pentur a-și proteja copiii de provocări ca „Paracetamol challenge” de pe TikTok.

Paracetamol challenge”, o nouă provocare apărută pe TikTok, presupune înghițirea a cât mai multor astfel de comprimate pentru a afla cine va rămâne cel mai mult în spital. Medicii au atras atenția că supradoza de paracetamol este foarte periculoasă și provoacă leziuni ireversibile ficatului, uneori chiar decesul.

„Aceste provocări sunt, cumva, normale, să spun eu, în societatea noastră, pentru că mereu oamenii au încercat să împingă limitele. Din nefericire, acum limitele ajung la copii din ce în ce mai tineri și sunt din ce în ce mai grave.

Adică aceste provocări, cum a fost și Superman challenge nu demult, dar ați văzut că am avut copiii cu mâini rupte, cu picioare rupte. Și copii nu sunt la vârsta la care să facă diferența între o provocare periculoasă și o provocare, să spun, de distracție sau de o provocare comică”, a spus Cătălin Nan, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.

„La noi în țară încă nu avem decât la București, am înțeles că este un caz și cam atât, dar autorități medicale din Franța, Elveția deja au emis avertismente la nivel național cu privire la riscurile asociate acestei provocări, deci, deocamdată, la noi să sperăm că încă este ținută sub control și am început să discutăm public despre ea destul de devreme.

Deci, părinții trebuie să discute urgent cu copiii lor despre pericolul acestei provocări. Să fie direcţi, să fie sinceri, să le explice riscurile reale, bineînțeles, fără să dramatizeze sau să-i ducă pe copii într-o stare de curiozitate extremă, pentru că și aici este un risc. Știți cum, copiii sunt curioși din fire și atunci sunt unii care n-au auzit de această provocare și acum o să audă despre ea”, a adăugat el.

„Sfatul meu pentru părinți este să aibă acces la telefonul copiilor”

De asemenea, președintele Federației Naționale a Părinților „Edupart” a sfătuit părinții din România să aibă acces la telefoanele mobile ale copiilor lor, subliniind că este responsabilitatea lor să controleze atât anturajul „offline”, cât și pe cel online.

Cătălin Nan a adăugat că foarte puțini părinți știu cum să blocheze aplicațiile, cum să configureze filtrele de conținut pe Youtube, pe Google și pe rețelele sociale.

„O altă îngrijorare a noastră, a părinților, este, am observat că foarte puțin părinți chiar nu au acces la telefonul copiilor lor și tot încercăm să le explicăm, prin Federația națională și prin cele 35 de filiale pe care le avem în toată țara, transmite mesaje că nu doar copilul are acces la internet și tot internetul, cu bune, cu rele, cu foarte multe rele, are acces la copil şi părinții trebuie să înțeleagă acest lucru,

să monitorizeze timpul petrecut online, să stabilească ore clare în care copiii au voie să folosească telefonul, să limiteze accesul la internet, să nu lase telefonul în cameră cu copilul pe timpul nopții. Sunt multe, multe lucruri pe care părinții le pot face ca să limiteze aceste pericole.”, a mai spus el.

Președintele Federației „Edupart” a atras atenția că pot exista pericole pentru copii inclusiv în jocurile online. Prin intermediul mesageriei din aceste jocuri, copiii pot intra în contact cu oricine.

„Deci internetul nu este un loc sigur. Internetul este exact cum este lumea reală, în care, vedeţi, avem foarte multe lucruri bune, dar și foarte multe lucruri rele și trebuie să fim foarte, foarte atenți și în principal să controlăm ce fac copiii.

Este în responsabilitatea noastră să deținem controlul asupra celor care au acces la copiii noștri prin intermediul acestor aplicații, prin intermediul internetului”, a mai spus el.

Cătălin Nan a adăugat că în combaterea acestor provocări periculoase pentru copii apărute pe internet pot avea un rol și profesorii, prin organizarea unor sesiuni de informare sau prin discuții în cadrul orelor de dirigenție.

„Un copil la 10 ani, la 9 ani, el nu are capacitatea să discearnă între mesajele care vin către el. Şi atunci de-asta este important ca părintele să asculte. Da, părinții și profesori, diriginții, iarăşi, pot observa schimbări în comportament mult mai ușor decât părinții, care îi văd dimineața, care îi duc la școală, vin seara și sunt obosiți, după o zi istovitoare de muncă.

Trebuie să fie avertismente foarte clare din partea medicilor pediatri, a medicilor de familie, despre aceste riscuri de intoxicație. Ar fi ideal să avem materiale informative în clinici și farmacii pentru a conștientiza pericolele acestor fenomene. Şi bineînțeles, iar, se pot restricționa vânzările de medicamente.

La noi în țară, din păcate, este o practică destul de obișnuită să trimită părinții copiii să ia o bere, să ia un pachet de țigări, să ia o cutie de paracetamol mamei și mai ales în orașele mici se cam vând aceste lucruri minorilor, ceea ce este destul de grav. Aici se pot introduce măsuri legislative care să impună un control mult mai strict asupra vânzării acestor produse care nu sunt pentru copii sub 18 ani și bineînțeles, poliția, autoritățile publice pot monitoriza și raporta conținutul periculos pe platformele sociale”, a adăugat invitatul la „Apel matinal”.