Consumul de alcool, chiar și în cantitate mică, este asociat cu șapte tipuri de cancer, a avertizat marți, 7 ianuarie, profesorul doctor Mircea Beuran, specialist în chirurgie oncologică, invitat la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.

Potrivit profesorului, consumul cronic de alcool, chiar și în cantitate mică, aduce modificări în comportamentul organismului și duce la obezitate.

În plus, în cazul în care consumul de alcool este asociat cu fumatul și sedentarismul, pot apărea modificări foarte importante, începând cu cavitatea bucală.

„Deci, aceşti consumatori cronici de alcool au cancere la nivel de gură, de esofag, de faringe, de laringe, fac cancer hepatic, fac cancer de colorect, fac cancer de sân – femeile. Şi lucrul acesta l-aş corela, pentru că am spus, vizavi de lucrul acesta, alcoolul creşte nivelul de hormoni, în special cei estrogeni şi insulina.

Creşterea hormonului estrogen este o cauză de cancer de sân, iar estrogenii şi insulina nu fac altceva, ca şi hormoni, decât provoacă o diviziune, o multiplicare mai frecventă a celulelor, motiv pentru care, la un moment dat, organismul nu mai poate să controleze această diviziune şi ele se pot transforma în tumori canceroase”, a mai spus profesorul, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.

Sursa: Newsinn