După susținerea concursului de Rezidențiat din sesiunea 20 Noiembrie 2022, 628 de locuri din categoria specialităților medicale deficitare au rămas neocupate.  Preferinţele viitorilor medici în alegerea specialităților, nu au nicio legătură cu nevoile sistemului sanitar din România.

Cele mai căutate specializări medicale au fost cele cu program zilnic și volum de muncă redus, cele cu mai puține gărzi dar și cele ce pot fi practicate cu ușurință în sistemul medical privat. În vreme ce din toată ţara lipsesc medici specialiști în medicină de urgență, chirurgie general, aceste locuri au rămas neocupate în număr foarte mare, 93 de locuri pentru medicină de urgență și 99 locuri pentru chirurgie generală.

“S-a finalizat repartiția candidaților care au obținut punctaj de promovare la Concursul de admitere în Rezidențiat, sesiunea 20 Noiembrie 2022, organizat de Ministerul Sănătății în colaborare cu cele 6 universități de medicină și farmacie. La domeniul Medicină au rămas neocupate 628 de locuri și posturi din cele 4.734 scoase la concurs”, scrie Ministerul Sănătății într-un comunicat.

Având în vedere că multe dintre locurile rămase neocupate sunt din categoria specialităților deficitare (chirurgie general, medicină de urgență, neonatologie, medicină de familie, ortopedie și traumatologie medicină internă, etc), precum și faptul că licențiații facultăților de medicină obțin dreptul de practică numai după dobândirea titlului de specialist de către medicii rezidenți, Ministerul Sănătății evaluează posibilitatea organizării unui nou concurs de rezidențiat pentru locurile și posturile rămase neocupate.

Acest concurs ar putea fi organizat în mod extraordinar în prima jumătate a anului 2023.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala